1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Bruxelles sub asediul Bush

Aflat la Bruxelles pentru o vizita programata a avea loc pe parcursul a trei zile, presedintele american George Bush va incerca sa-i convinga pe europeni sa coopereze in cadrul unor innoite relatii transatlantice.

Duminică, pe treptele Bursei din Bruxelles, Bush era aşteptat de “prietenii” săi europeni

Duminică, pe treptele Bursei din Bruxelles, Bush era aşteptat de “prietenii” săi europeni

Dupa cum observau ziarele bruxelleze din aceasta dimineata, pentru trei zile, Ambasada Statelor Unite la Bruxelles a devenit Casa Alba, masurile de securitate luate in zona fiind fara precedent: 2 500 politisti si 250 de agenti secreti sunt angajati in supravegherea capitalei belgiene. Intr-un discurs pronuntat in aceasta dimineata, George Bush a afirmat sustinerea sa pentru o Europa unita si puternica. De asemenea, presedintele a vorbit despre vointa Statelor Unite, de a deschide, impreuna cu partenerii europeni, o noua era de pace in Orientul Apropiat. S-a vorbit despre sustinerea ajutorului militar pe care Statele Unite il ofera Irakului pentru reconstructie si securitate si s-a cerut un sprijin european inn acest sens.

Presedintele Bush nu a vorbit despre divergentele majore intervenite intre Statele Unite si unele state europene in privinta Irakului sau Tratatului de la Kyoto insa a declarat, citat deschis "prietenia noastra solida este esentiala pentru securitatea mondiala si nici o dezbatere temporara contradictorie, nici un dezacord intre guvernele noastre si nici un fel de putere de pe Terra nu ne poate diviza" citat inchis.

Astazi, presedinte Bush va oferi un dineu special lui Jaques Chirac, unul dintre cei mai proeminenti opozanti ai guvernului republican de la Casa Alba. Anterior, Franta, Germania, Spania si Belgia refuzasera asigurarea antrenamentului trupelor irakiene in tara lor de origine.In general, liderii europeni privesc cu neincredere evolutiile politicii externe ale Statelor Unite din ultima perioada de timp. Problema embargoului in privinta vanzarii de armament Chinei, pe care europenii planuiesc sa-l ridice sau problema potentialului nuclear al Iranului sunt doar cateva din aspectele ramase in divergenta Punctul forte al presedintelui american va fi prezentarea organizarii alegerilor din Irak ca fiind un enorm succes pe calea democratizarii aceastei tari.. De altfel, Ministrii de Externe a celor 16 tari Nato si-au exprimat deja sustinerea planului american pentru formarea in afara granitelor Irakului unor forte de politie, armata, magistrati sau gardieni irakiei, fapt observat cu satisfactie de presedintele american. Programul vizitei la Bruxelles cuprinde intalniri cu primul-ministru belgian Guy Verhostadt, urmand ca in cursul zilei de maine sa viziteze sediul Nato precum si Uniunea Europeana. De asemenea, este prevazuta o intalnire cu Tony Blair precum si intalniri la sediul Organizatiei Nord Atlantice cu lideri ukrainieni. Ar fi de mentionat ca ieri au avut loc la Bruxelles, primele manifestatii sporadice de protest anti-Bush.

Dupa vizita de la Bruxelle, George Bush va ajunge miercuri la Germania, pentru a-l intalni pe Cancelarul Gerhard Schorder, pentru ca joi sa se intalneasca la Bratislava cu Vladimir Putin.

  • Data 21.02.2005
  • Autoare/Autor Victor Iulian Tucă
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1YR
  • Data 21.02.2005
  • Autoare/Autor Victor Iulian Tucă
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1YR