Brexit și urmările sale neprevăzute

Principalul subiect de îngrijorare al românilor a fost rezolvat. După o primă etapă dificilă de negocieri între Uniunea Europeană și Marea Britanie, au fost anunțate câteva rezultate liniștitoare printre care faptul că cei aproximativ 3 milioane de expatriați proveniți din țările UE vor putea trăi în Marea Britanie la fel ca și până acum. Românii ocupă o poziție vizibilă aflându-se pe locul al treilea după polonezi și irlandezi. Potrivit statisticilor britanice oficiale citate de MAE, anul trecut se găseau în Marea Britanie 272.000  de români. În treacăt fie spus, tema reîntoarcerii nu a fost luată cu adevărat în serios nici de cei vizați și nici de autoritățile din România, care au lansat mai mult de formă un proiect de subvenționare a unor afaceri inițiate în țară. Proiectul se adresa oricum unei minuscule minorități antreprenoriale și nu masei de salariați, inclusiv ”gulere albe”, care formează grosul emigrației.

Nici subiectele comerciale, care vor fi abordate abia în faza următoare a negocierilor, nu sunt neglijabile. Cu toate că volumul schimburilor cu Marea Britanie este relativ mic, România obținuse anul trecut un excendent comercial de peste 300 de milioane de euro, care contează atâta vreme cât România înregistrează deficit în relația cu majoritatea țărilor UE inclusiv cu fostele țări comuniste, Ungaria, Cehia, Polonia sau chiar Bulgaria.

În sfârșit, Brexit-ul este abia schițat și nu se pot spune multe lucruri. Negocierile acestea evocă însă tema mare a Europei și a viitoarei sale configurații. Brexitul a reușit să amorseze o dezbatere care nu mai fusese abordată frontal de multă vreme. Debutul a fost reprezentat de negocierile inițiate de fostul premier britanic David Cameron care, pentru a-și convinge concetățenii să rămână în Uniune, pusese câteva condiții în linii mari acceptate de Germania și Franța. Interesant este cât de repede a fost dat uitării acordul negociat de David Cameron care implica pur și simplu stoparea federalizării europene și, într-o oarecare măsură, chiar întărirea statelor naționale în relația cu Comisia de la Bruxelles.

Uimitor este că principalele capitale occidentale căzuseră de acord asupra unui mod de funcționare a Uniunii pe care l-au execrat în clipa imediat următoate referendumului din Marea Britanie. Astăzi se vorbește, în termeni diametral opuși, despre o rapidă federalizare a continentului pe baza unei noi constituții. Președintele partidului social-democrat din Germania, Martin Schulz, milita, deunăzi, în fața congresului propriului partid pentru federalizarea continentului până în 2025: ”Îmi doresc o constituție europeană care să creeze o Europă federală. Această constituție va fi prezentată tuturor statelor membre și cei care nu o vor accepta vor părăsi automat Uniunea Europeană.”

E adevărat însă că nu toată lumea a luat propunerea în serios, destui observatori politici considerând că tema Europei fusese menită mai curând să justifice în ochii militanților social-democrați antamarea negocierilor pentru formarea unui nou guvern alături de alianța condusă de Angela Merkel. Dar chiar și în aceste condiții, s-a creat o prăpastie între limbajul politic de acum mai puțin de doi ani și cel de astăzi. Lumea pare să se fi schimbat subit, dar numai în partea ei occidentală, căci Estul a rămas fidel ideilor lui David Cameron. Cu excepția României care, după o perioadă de ezitare, a glisat pe nesimțite în tabăra occidentală.

Anul trecut încă mai era posibil ca președintele Klaus Iohannis să facă o declarație favorabilă Poloniei în dauna autorității Comisiei de la Bruxelles: „Nu pot să nu remarc recenta adoptare de către Comisia Europeană, pe 1 iunie, a Opiniei privind statul de drept în Polonia. Dincolo de semnele de întrebare asupra oportunităţii momentului ales de către Comisie, am deplină încredere în capacitatea democraţiei poloneze de a găsi cele mai bune soluţii în conformitate cu cerinţele statului de drept, având în vedere tradiţia Poloniei de implicare activă în consolidarea, în perioada post-comunistă, a unei reale democraţii”(3 iunie 2016).

Am citat această declarație pentru a vedea și mai bine turnurile bruște care s-au produs în politica statelor europene de la Brexit încoace și care s-au manifestat fără nici cea mai mică justificare publică.

Rezultatul este că astăzi asistăm la un clivaj dramatic în sânul Uniunii Europene care, deși este de regulă minimalizat, va fi definitoriu pentru evoluția Europei în anii care vin. Grupul V4 a preluat moștenirea disidenței britanice și pare hotărât să reziste pe poziții opunându-se deocamdată politicii migratorii inițiate cu precădere de Berlin. Prin urmare Marea Britanie pleacă - acum nu mai e nicio îndoială - dar, paradoxal, lasă în urmă o Europă mai divizată decât înainte.