1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Brexit deal?

Max Hofmann / vd30 ianuarie 2016

Premierul britanic și șeful Comisiei Europene s-au întâlnit vineri pentru a vorbi despre un posibil acord cu Marea Britanie. Au obţinut britanicii suficient pentru a se preveni un Brexit?

https://p.dw.com/p/1HmEd
Imagine: Imago

Oricare ar fi textul final prezentat liderilor la summitul UE din 18 februarie, acesta trebuie să fie "beton" din mai multe puncte de vedere. În primul rând, el trebuie să convingă britanicii că merită să spună "da" la referendumul care va avea loc în cursul acestui an și să rămână, astfel, parte a UE.

În al doilea rând, textul are nevoie să convingă alte state membre că nu este scos la vânzare însuşi sufletul Uniunii Europene doar din dorinţa de a păstra Marea Britanie în rândurile ei. Nu în ultimul rând, propunerea trebuie să facă faţă atacurilor juridice care vor apărea în următorii ani.

Patru capitole vor face parte dintr-un eventual acord, iar primele trei nu au fost niciodată percepute ca o problemă reală:

- Fără dezavantaje pentru statele care nu fac parte din zona euro. Cameron vrea să se asigure că țările UE care nu folosesc moneda euro ca monedă nu sunt dezavantajate. Această cerere pare să fie mai degrabă una teoretică, deoarece oficialii UE sunt ferm convinşi că în acest moment nu există nicio discriminare față de țările din afara zonei euro.

- O Uniunea Europeană mai competitivă. Un lucru pe care l-au cerut multe state membre în ultima vreme. Aşadar, Marea Britanie predică celor deja convertiţi.

- Marea Britanie să fie scoasă din planurile unei "uniuni tot mai strânse". Aceasta este o chestiune de formulare. Deși "uniunea tot mai strânsă" este un principiu fondator al UE, britanicii beneficiază deja de atât de multe excepții și derogări, încât nimeni nu se așteaptă la un nivel de integrare al Marii Britanii în UE similar cu cel al Germaniei sau Belgiei.

Ce ar putea obţine Marea Britanie

Cea de-a patra "doleanţă" este cea pe care David Cameron mizează cel mai mult, fiind, de asemenea, şi cea mai controversată. El vrea să restricționeze accesul la anumite beneficii sociale pentru persoanele care sosesc în Regatul Unit, inclusiv pentru cetățenii din întreaga Uniune Europeană. Însă unul dintre principiile de bază ale UE este că legislația într-un stat membru nu poate discrimina persoanele dintr-o altă ţară.

Potrivit rapoartelor, propunerea pe care experții Comisiei au elaborat-o îi oferă lui Cameron destul de multe lucruri dintre cele solicitate, fără a încălca legal principiul de mai sus:

- Restricţia să fie una temporară. Guvernul britanic a căutat întotdeauna să îi excludă pe noii sosiţi, pentru o perioadă limitată de timp, din categoria celor îndreptăţiţi să primească ajutoare sociale. Cameron a cerut un termen de de patru ani și asta e ceea ce s-ar putea obține.

- Justificarea restricției prin caracterul urgent al situației. Pentru ca acest lucru să aibă o șansă în instanța de judecată, Marea Britanie ar trebui să argumenteze că imigrația afectează excesiv sistemul social. În funcție de definițiile exacte ale termenului "excesiv", Marea Britanie ar putea avea câştig de cauză.

Cee ce Marea Britanie probabil nu va obţine

Mecanismul de patru ani descris mai sus sunt ca un as de care Marea Britanie nu poate beneficia decât o singură dată. Aşadar, în cazul în care el va fi activat în 2017, va funcţiona până în 2021, ceea ce echivalează cu acţionarea unei frâni de urgență. După aceea, toți cetățenii UE vor putea obține aceleași beneficii sociale ca britanicii.

UE dorește să menţină cu orice preţ controlul. Acest lucru ar însemna că Marea Britanie nu poate decide să tragă frâna de urgență. În ce măsură sunt sunt îndeplinite condiţiile pentru a limita beneficiile sociale pentru cetățenii din alte state membre va spune Comisia, iar Consiliul European va da unda verde finală. Aceasta ar fi o pilulă amară pentru Cameron, dar una relativ mică.

Vor accepta aceste lucru celelalte state membre?

Cancelarul german Angela Merkel a declarat în mod repetat că libertatea de circulație în cadrul UE nu este negociabilă. Înţelegerea prezentată în mod formal nu restrânge această libertate, dar speranța lui Cameron este că limitarea beneficiilor sociale va ţine migranții departe de Marea Britanie. Prin urmare, Merkel ar putea fi de acord cu acest lucru, mai că ea este gata să facă mai multe compromisuri pentru a menține Marea Britanie în UE.

EU-Gipfel zu Flüchtlingen und Brexit
Imagine: dpa/Denis Closon

Unele dintre cele mai grele critici au venit din Polonia. Un lucru firesc, de vreme ce aproximativ 700.000 de cetățeni polonezi își câștigă existența în Regatul Unit. Așa cum stau lucrurile acum, aceștia ar continua să beneficieze de prestații sociale, deoarece frâna de urgență se aplică numai pentru nou-veniţi. Se pare că polonezii pot fi convinşi să susţină iniţiativa britanică.

Concluzie: Dacă la summit, liderii europeni vor fi de acord cu ceva cât de cât apropiat de doleanţele britanice, David Cameron va avea suficiente argumente pe care să le prezinte conaționalilor săi. Ar putea spune că a primit ceea ce în mare parte a şi cerut, dincolo de restricțiile procedurale și temporare pentru "doleanţa nr.4". Unele state membre vor mârâi cu siguranță la excepțiile solicitate de britanici, dar vor trage concluzia că UE are destule pe cap şi fără a risca să piardă Marea Britanie. După aceea, este rândul britanicilor să voteze pentru rămânerea în UE.