1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Brazilia plăteşte datorii

Maria Pascu23 decembrie 2005

Brazilia a început ieri să returneze datoriile pe care le are la Fondul Monetar Internaţional, cu mult înainte de termen

https://p.dw.com/p/B2Do
Sediul FMI de la Washington
Sediul FMI de la WashingtonImagine: IMF

Potrivit cotidianului brazilian „Infobae”, Banca Centrală braziliană a transferat deja două miliarde de dolari în conturile Fondului Monetar Internaţional, restul de datorii, care se ridică la suma de 13,4 miliarde, vor fi plătite probalil astăzi.

Prin restituirea datoriilor înainte de termen, Brazilia economiseşte dobânzi de peste 900 de milioane de dolari.

Guvernul brazilian a afirmat că restituirea datoriilor a fost posibilă doar datorită balanţei comerciale echilibrate din acest an şi aprecierii monedzii naţionale Real în comparaţie cu dolarul.

Totalul datoriilor externe ale Braziliei se ridică la suma de 226 de miliarde de dolari.