1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Brâncuși, imaginea firmei

Campania pentru încurajarea donațiilor pentru lucrarea lui Brâncuși, ”Cumințenia Pământului”, stârnește tot mai multe controverse.

default

”Cumințenia Pământului”

Subscripția publică pentru achiziția lucrării lui Brâncuși, ”Cumințenia Pământului”, se îndreaptă către eșec. După informațiile disponibile s-ar fi strâns abia o zecime din suma necesară și nu se întrevăd semnele unui reviriment.

În plus, campania mediatică stârnește sentimente contradictorii, declanșând polemici care nu sunt de natură să stimuleze donațiile. Nu dă nimeni bani pentru lucruri controversate, chiar dacă polemica privește mijloacele de promovare și nu obiectul ei. Prin urmare ne putem întreba ce se va întâmpla dacă nu se va strânge suma prevăzută în contract, deși răspunsul nu este greu de dat.

Noi suntem încredințați că Guvernul putea să cumpere pur și simplu lucrarea lui Brâncuși, dar că a avut interesul special să desfășoare pe larg această campanie. Este de asemenea posibil ca proprietarii să fi primit garanții sigure că își vor primi suma convenită chiar dacă subscripția publică nu își va atinge scopul. Nici un vânzător nu ar fi atât de naiv, încât să aștepte să se adune bănuț cu bănuț de la un public evident prea puțin receptiv.

Prin urmare rămâne ipoteza că Guvernul a creat această campanie ca pe o emblemă a activității sale, că a încercat să-și construiască o identitate puternică prin intermediul lui Constantin Brâncuși. Cine este Dacian Cioloș? Un funcționar european numit în fruntea unei țări care risca să derapeze de la ortodoxia eurofilă? Ori un politician român cu ancore naționale care va fi obținut însă, la fel ca Brâncuși, o validare externă? Ni se pare tot mai clar că această campanie a dorit, de fapt, să-l transforme pe Brâncuși în ”imaginea firmei”, să facă din el chipul emblematic al unei echipe care părea să nu aibă legături puternice cu solul și nici o identitate politică precizată. Nu banii vor fi fost ținta reală a campaniei, ci popularizarea figurii lui Brâncuși ca român de extracție rurală (autentic așadar) care a făcut carieră ”europeană”.

Brâncuşi, în atelierul său din Paris

Constantin Brâncuşi, în atelierul său din Paris

Teoretic, ideea a fost bună, căci lucrarea lui Brâncuși pare să aibă toate calitățile cerute: este inspirată din ”profunzimile” istoriei locale, este, altfel spunând, autohtonă până la identitatea etimologică a cuvântului și totodată europeană și universală. Nu știm dacă e vorba de o premeditare atentă sau pur și simplu de preluarea din mers a unei bune ocazii, dar popularizarea lui Brâncuși corespunde unui program mai amplu al celor care susțin guvernul actual și care sunt firește indispuși de revirimentul dacismului și de riscul unei noi retrageri în folclorism. Campania din jurul lui Brâncuși este însă chiar mai mult decât atât, fiind și o polemică cu euroscepticismul care se iscă cu oarecare întârziere în România, căci artistul a plecat, nu-i așa, la Paris, a fost în cele din urmă un emigrant ca milioane de emigranți români actuali (deși juridic nu se pot numi așa) și opera lui se poate răsfrânge, iată, ca o binefacere asupra țării sale la fel ca remitențele lucrătorilor români din străinătate.

Nu știm dacă e vorba de o atentă premeditare și nici nu are importanță. Campania a decurs firesc din chiar situarea acestui guvern care și-a propus să fie cel mai eurofil guvern pe care l-a dat România din 1997 încoace și care, în circumstanțele numirii sale, a simțit nevoia să-și construiască o identitate națională legată inextricabil de una europeană. Atâta timp cât euroscepticii de pe toate meleagurile consideră că între național și european s-a creat deja o relație antagonică, guvernul de la București, în contratimp cu guvernele celorlalte țări ieșite din comunism, s-a străduit, prin toate mijloacele, să demonstreze contrariul. Ca să nu mai spunem că titlul însuși al lucrării tranzacționate, ”Cumințenia Pământului” urma să devină simbolul unei Românii ”cinstite”, opuse celei ”corupte” și care s-ar insera fără probleme în noua ordine a lumii. O Românie neproblematică, o țară care să fie, în sfârșit, la fel cu toate celelalte, în polemică implicită cu excepționalismul românesc.

Iată prin urmare că Guvernul avea motive serioase să dea curs acestei campanii chiar fără să aibă cu adevărat grija banilor. Poate că singurul dezavantaj este că lucrarea lui Brâncuși nu era făcută să placă unui public larg. Pentru mulți e ca un Picasso din ultima fază, care place doar snobilor sau unei elite artistice fundamentaliste. Dar ocazia de a construi o campanie în jurul lui Brâncuși părea prea bună ca să fie pierdută.

Obiecția noastră, pentru că există una, este că cei care se dedau acestor exerciții cred prea mult în imagine și se încred prea mult în spectacolul ca politică. Într-un anunit sens așa și este, aparențele dau tonul, dar realul în cele din urmă se răzbună.