1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Brâncuși ca strategie națională

Anunțul ministrului Culturii privind prezența lucrării lui Brâncuși la meciul de fotbal dintre România și Muntenegru a provocat firește stupoare și o groază de neînțelegeri.

Nu știm ce a dorit să spună ministrul Culturii, Corina Șuteu, atunci când a anunțat prezența statuetei lui Brâcuși pe stadionul din Cluj. Presa a luat, în orice caz, mesajul în litera lui, fapt care nu trebuie să ne mire. Prin firea ei, presa are candoarea literalității, căci ea nu vorbește despre lucruri figurate, închipuite, ci despre lucruri întâmplate ”în realitate”, în moduri determinate cu precizie. Dacă nu ar fi așa, orice ziarist ar fi un nuvelist și chiar dacă tentația există ea sfârșește rău de fiecare dată.

În sfârșit, a fost presa totuși prea naivă, neînțelegând unde bate mesajul ministrului Culturii? Ulterior, observând ecourile mesajului postat pe Facebook, ministrul Corina Șuteu a inserat între virgule o precizare: ”Cumințenia Pământului călătorește, în spirit, la Cluj-Napoca”. Inițial vorbise, ambiguu, doar de o călătorie, dar nu este și visul o călătorie, nu este și romanul o oglindă care călătorește de-a lungul drumului, nu este viața însăși o călătorie? Atunci cum de presa s-a dovedit atât de stupidă, încât să ia vorbele în litera lor?

Din păcate, credem că presa, deși prea puțin calificată în analize semantice, a avut dreptate. Căci ministrul nu a vorbit de o călătorie pur si simplu, una fără determinări, ci de una strict determinată în spațiu și timp: ”Cumințenia Pământului (…) va fi prezentă astăzi de la 21:45 pe stadionul Cluj Arena unde are loc primul meci din calificarile la CM 2018- Romania-Muntenegru”. Dar este oare spiritul supus acestor determinări spațio-temporale? Poate fi el localizat cu atâta precizie? Și de ce pe stadion și nu în vreun spital? Pe autostradă, în piața de legume din Amzei sau la un mall din Drumul Taberei? Spiritul este ubicuu!

Prin urmare, conform mesajului, înțeles riguros, lucrarea urma să fie expusă undeva în tribuna stadionului, ceea ce în sine ar fi fost un scandal neverosimil, căci cheltuielile cu transportul și asigurarea ar fi costat mai mult decât toate beneficiile ipotetice. În fine, nu Ministerul, ci numai proprietarii ar fi fost în drept să facă acest anunț.

Și ce să înțelegem în cele din urmă? Credem că bunăvoința interpretativă e cea mai bună atitudine. Important este să înțelegem ce au vrut oamenii, de fapt, să spună. Să le înțelegem intențiile și nu să le blamăm stângăciile sau inadvertențele. Așadar ideea ar fi că lucrarea lui Brâncuși ne însoțește la tot pasul, căci ea ”este parte din noi, din ființa națională” și, prin urmare, oriunde ne-am afla se află cu noi și Cumințenia Pământului, ca o sub-stanță sau o esență care ne întemeiază pe toți. Și, bineînțeles, esența aceasta ar deveni mai sensibilă mai ales acolo unde se adună foarte mulți români laolaltă, ca pe stadion, la un meci de fotbal al Naționalei.

Cumințenia Pământului

Cumințenia Pământului

Toate ar fi bune dacă nu ne-am lovi de o problemă serioasă. Stilul acesta de a vorbi (”este parte din noi, din ființa națională”) ține de gândirea specificului național pe care lovinescienii de azi (în rândul cărora pare a se înscrie și actuala deținătoare a portofoliului Culturii) au dezavuat-o prin toate gesturile, cu fiece prilej. Nimic nu pare mai străin omului deprins să gândească în termeni globali, decât naționalul ca esență! Atunci despre ce ”ființă națională” e vorba? Nu mai este deloc limpede. Dacă am fi găsit această exprimare pe pagina unui ipotetic ministru antiglobalist și eurosceptic ar fi fost poate mai ușor de înțeles.

Prin urmare, chiar și la această a doua tentativă, mesajul rămâne derutant. Ce a vrut atunci să spună? Nu rămâne decât să acceptăm că nu a vrut să spună nimic sau mai exact că nu a dorit să spună ceva, ci să facă ceva, să întindă o nadă publicului de rând educat cu conceptul acesta al esenței naționale. Un mesaj ca o hârtie de muște! O publicitate mincinoasă! Dacă oamenii de rând nu pot prețui arta în starea ei pură (un concept el însuși pe ducă, unul ce ține de o modernitate epuizată) atunci să le spui măcar că e ”națională”.

Și dacă lucrurile stau așa, atunci am putea să ne formulăm și critica. E greșit să-l promovezi pe Brâncuși cu aceste mijloace și e neonest față de publicul căruia îi ceri să dea bani. De ce să evoci iarăși ”ființa națională” cu toate reverbațiile sale politice, culturale, psihologice, când de fapt tu urmărești contrariul, adică să extragi publicul românesc din sfera strictului localism și să-l proiectezi la nivelul valorilor globale? Căci a-l apropria pe Brâncuși, care nu e în niciun catalog din lume asociat cu specificul (etnicul) românesc, înseamnă tocmai o depășire a etnicului, sau cel mult un naționalism à la française, care domina atât de sclipitor cultura europeană cu un secol în urmă. Și nu ar fi mai bine atunci să lași demagogia deoparte și, dacă nu ai și alte intenții, să te adresezi, firesc, acelora care ar putea să ofere bani în deplină cunoștință de cauză?