1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

BP va plăti cel puţin 20 de miliarde de dolari daune

17 iunie 2010

Concernul petrolier BP pune la dispoziţie 20 de miliarde de dolari pentru înlăturarea pagubelor produse de scurgerea masivă de ţiţei în Golful Mexic.

https://p.dw.com/p/Nt9q
Managerii BP au fost "citaţi" la Casa Albă
Managerii BP au fost "citaţi" la Casa AlbăImagine: AP

"BP a fost de acord să pună la dispoziţie 20 de miliarde de dolari pentru înlăturarea pagubelor cauzate de scurgerea petrolului în Golful Mexic. Iar această sumă nu este plafonul maxim pe care BP ar putea să-l plătească", a declarat preşedintele american Barack Obama în conferinţa de presă care a urmat întâlnirii cu managerii BP la Casa Albă - prima veste bună pe care preşedintele Statelor Unite a transmis-o concetăţenilor săi de la declanşarea catastrofei.

Şeful Casei Albe a adăugat că suma pe care BP s-a arătat dispus s-o suporte nu-i împiedică pe toţi cei afectaţi de catastrofa ecologică să dea în judecată concernul britanic pentru daune.

BP se luptă în continuare cu petrolul din adâncuri
BP se luptă în continuare cu petrolul din adâncuriImagine: AP

După scufundarea platformei petroliere "Deepwater Horizon", guvernul american a emis o interdicţie privind eliberearea de noi permise pentru explorare şi exploatare la mare adâncime, iar consilierii preşedintelui Obama au atras atenţia managerilor BP că muncitorii rămaşi temporar şomeri vor trage la răspundere concernul britanic. Ca urmare, BP pune la dispoziţie încă 100 de milioane de dolari.

"Pentru a susţine toţi muncitorii de pe platformele petroliere din largul mării care sunt afectaţi de această decizie", a explicat Barack Obama.

Ţinând cont de sumele uriaşe pe care BP va trebui să le plătească pe viitor, managerul concernului, Carl-Henric Svanberg, a spus clar că: "Anul acesta nu vom mai plăti dividende acţionarilor noştri."

Potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie al BP, concernul se concentrează acum pe două teme principale: stoparea scurgerii de petrol în mare şi despăgubirea tuturor celor afectaţi de catastrofă.

"Vom avea grijă ca oamenii să primească banii care li se cuvin la momentul potrivit"

, a spus Svanberg.

Preşedintele SUA l-a însărcinat pe Ken Feinberg cu administrarea fondului. Ca supravieţuitor al atacurilor teroriste din 11 septembrie, Feinberg a coordonat şi plata daunelor pentru familiile victimelor atentatului.

Autori: Ralph Sina/ Maria Pascu
Redactor: Medana Weident