1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

BP primeşte prima notă de plată după catastrofa de mediu din Golful Mexic

Petrolul continuă să se deverseze în apele Golfului Mexic prin puţul de extracţie avariat, în timp ce echipele de intervenţie ale concernului BP depun eforturi disperate pentru a recupera măcar o parte din ţiţei.

default

Şeful Casei Albe a declarat, referitor la catastrofa ecologică din sudul SUA: "Sunt furios când mă gândesc la această situaţie". Chiar şi atunci când este mânios, Obama dă însă dovadă de multă stăpânire de sine. El a declarat postului de televiziune CNN: "Aceasta ne demonstrează că cineva nu s-a gândit la consecinţele acţiunilor sale."

Interviul în cauză a demonstrat însă şi efortul preşedintelui de limitare a pagubelor provocate de accidentul din Golful Mexic. Voci critice susţin că Obama a reacţionat ezitant şi cu întârziere la prezenta criză. Petrolul se deversează de şase săptămâni în apele de la coasta sudică a SUA şi concernul BP nu a reuşit să astupe puţul avariat. Despre concernul britanic, Obama a afirmat: "Ei au putut să-mi simtă mânia dar eu nu am văzut o reacţie rapidă din partea lor, aşa cum aş fi dorit."

Totuşi, BP a anunţat noaptea trecută un succes parţial. Cu ajutorul unui uriaş cleşte teleghidat, inginerii au reuşit să taie conducta avariată amplasată în deschiderea puţului de extracţie. Acum, deasupra puţului urmează a fi amplasat un soi de pâlnie, care să absoarbă şi transporte în tancurile petrolierelor aflate la suprafaţa mării măcar o parte din ţiţei.

Cea mai gravă catastrofă ecologică din istoria SUA

Thad Allen, responsabil din partea administraţiei americane, a explicat: "Următorul pas va fi amplasarea unui clopot deasupra puţului. Vom vedea apoi dacă vom reuşi să aducem la suprafaţă petrolul şi gazul cu ajutorul conductei cu care este dotat clopotul."

Prin acest mijloc, scurgerile nu vor putea fi împiedicate în proporţie de sută la sută. Din raţiuni tehnice, tăietura efectuată la conducta puţului este atât de neregulată, încât clopotul nu poate fi montat etanş. În Golful Mexic este iarăşi nevoie de răbdare. Abia în următoarele 12 până la 24 de ore se va putea vedea dacă noua metodă este eficientă, informează şeful BP, Tony Hayward. "BP va mai lucra mult aici. Recunoaştem că acesta este doar începutul."

Între timp, administraţia de la Washington a trimis concernului britanic o primă notă de plată, în valoare de 55 de milioane de euro. Aceste fonduri trebuie să acopere cheltuielile apărute, între altele, în urma dislocării în zonă a mii de oameni care să înlăture efectele mareii negre. De la explozia platformei de foraj marin Deep Horizon, în apele Golfului Mexic, s-au deversat cel puţin 75 de milioane de litri de petrol brut. Aceasta este cea mai gravă catastrofă ecologică din istoria SUA. Barack Obama va efectua astăzi o a treia vizită în regiune, pentru a-şi face personal o imagine asupra stării de fapt şi pentru a vizita comunităţile afectate.

Autor: Nicole Markwald / Ioachim Alexandru
Redactor: Rodica Binder