1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

PUNŢI DE SUFLET

Bosnia-Herţegovina: tratamente discriminatorii pentru persoanele cu dizabilităţi

Nu doar clădirile, ci şi legile au fost la pământ în Bosnia-Herţegovina după război. Persoanele cu dizabilităţi au fost împinse la marginea societăţii şi au purtat o luptă grea ani în şir pentru drepturile lor.

Asociaţia persoanelor cu dizabilităţi din Derventa, Bosnia-Herţegovina

Asociaţia persoanelor cu dizabilităţi din Derventa, Bosnia-Herţegovina

Un act neobişnuit pentru un politician din Bosnia-Herţegovina: Vjekoslav Čamber, ministru pentru afaceri sociale în Federaţia Bosnia-Herţegovina, partea bosniaco-croată a ţării, a participat pe 3 decembrie 2012 la o demonstraţie cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap. În acest scop, ministrul a luat loc într-un scaun cu rotile. Prin această acţiune, Čamber a dorit să arate solidaritate faţă de persoanele cu dizabilităţi şi să atragă atenţia asupra problemelor acestora. Gestul său a fost însă criticat din anumite părţi, care l-au considerat exagerat.

Împreună, mai puternici

Vjekoslav Camber (în centru, cu căciulă), solidar cu persoanele invalide la marşul din 2012 de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap

Vjekoslav Camber (în centru, cu căciulă), solidar cu persoanele invalide la marşul din 2012 de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap

Exagerată sau nu, acţiunea sa a fost mediatizată şi şi-a atins scopul: de a aduce la lumină problemele celor cu dizabilităţi din Bosnia-Herţegovina. Ani în şir, situaţia acestora a fost ignorată. În anii de după război, ţara a fost preocupată cu reconstrucţia. "Oamenii cu handicap au fost marginalizaţi", spune Tatjana Spasojević, preşedinta Asociaţiei pentru Copii cu Dizabilităţi "Sunce" (Soare) din orăşelul Derventa, în Republica Srpska, partea sârbă a ţării. Au fost afectaţi în special cei a căror invaliditate nu a fost provocată de războiul din anii 90 din fosta Iugoslavie.

"Efectiv nu s-a mai ocupat nimeni de ei", adaugă Spasojević referindu-se în special la copiii cu dizabilităţi. Ea însăşi este mama unei fetiţe de şapte ani care nu vede şi ştie cât de greu trebuie să lupte şi alţi părinţi pentru drepturile copiilor lor. După motto-ul "Împreună suntem mai puternici", ea a creat împreună cu alţi părinţi în aceeaşi situaţie organizaţia "Sunce".

Această asociaţie este doar una din numeroasele similare din Bosnia-Herţegovina. Astfel de ONG-uri sunt deseori singurul sprijin pentru persoanele invalide. „Acolo sunt acceptaţi aşa cum sunt şi nu sunt compătimiţi“, explică Sanja Zahirović, de la centrul de informare pentru oamenii cu dizabilităţi "Lotus" din Tuzla, în Federaţia Bosniaco-Croată.

Mai multe drepturi

Persoanele cu handicap vor doar să le fie respectate drepturile de bază: "Ar trebui ca ei să aibă dreptul la o viaţă de familie normală, la muncă, educaţie, acces la educaţie şi locuinţe - adică toate acele lucruri la care au dreptul toţi oamenii, inclusiv cei fără dizabilităţi", insistă Zahirović. Şi ea crede că persoanele cu handicap au fost marginalizate după război. Întreaga ţară era la pământ, inclusiv legile şi drepturile. Astfel, cei care nu au devenit invalizi ca urmare a războiului au fost dezavantajaţi faţă de invalizii de război. Ceea ce continuă să se întâmple parţial şi în ziua de azi.

Există însă şi evoluţii pozitive, în special din punct de vedere legislativ, spune Sanja Zahirović. Bosnia-Herţegovina a ratificat în 2010 Convenţia ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi. O speranţă în plus că drepturile acestora vor fi mai bine respectate în această ţară.

Ţară divizată - tratamente discriminatorii

O ţară divizată

O ţară divizată

Bosnia-Herţegovina suferă în continuare de pe urma consecinţelor războiului iar reconstrucţia nu s-a încheiat. Şomajul este unul din cele mai mari în regiune şi depăşeşte oficial 40%. Salariul mediu este de 400 de euro. Tinerii bine pregătiţi părăsesc ţara cu prima ocazie. În plus, statul este divizat în Federaţia Bosniaco-Croată şi Republica Srpska; ambele deţin legislative şi guverne proprii. Nu mai miră atunci faptul că politica privind persoanele cu dizabilităţi diferă de la o regiune la cealaltă.

Cele mai clare diferenţe se observă la ajutoarele financiare pentru cei cu handicap. În Federaţia Bosniaco-Croată, suma acordată fiecărui invalid este de 200 de euro, în timp ce în Republica Srpska ea se ridică doar la 20 de euro. Motivul este tocmai lipsa unei strategii unitare, pentru că nu există un minister unic pentru aceste probleme. Un alt motiv ar fi neaplicarea legilor din domeniu, după cum susţin reprezentanţii organizaţiilor pentru persoane invalide. Ceea ce face ca nici societatea să nu ia în serios problemele celor cu dizabilităţi.

Progrese într-o parte a ţării

Un aport important la evoluţiile pozitive a adus în ultimii doi-trei ani ministerul pentru afaceri sociale din Federaţia Bosniaco-Croată. În această parte a ţării, a fost constituit în 2010 un fond a cărui sarcină principală este sprijinirea găsirii de joburi pentru oamenii cu dizabilităţi. În plus, autorităţile "au stabilit o colaborare pe baze juridice cu organizaţiile pentru cei cu handicap, care funcţionează foarte bine de mai mulţi ani", arată ministrul pentru afaceri sociale Vjekoslav Čamber. Potrivit acestuia, ministerul său susţine astfel participarea acestor asociaţii la viaţa publică şi politică a ţării.

Cu scaunul cu rotile nu ai acces în multe locuri în Bosnia-Herţegovina

Cu scaunul cu rotile nu ai acces în multe locuri în Bosnia-Herţegovina

Buna cooperare cu autorităţile este confirmată şi de Sanja Zahirović din Tuzla. Totuşi, este nevoie încă de eforturi foarte mari pentru a obţine, de exemplu, modificarea intrărilor în clădiri, pentru a permite şi accesul celor invalizi. Sau instalarea de semafoare pentru cei cu handicap. „Cum poate o tânără în scaun de rotile să treacă examenul la facultate, dacă nu poate participa la cursuri, pentru că universitatea nu a amenajat rampe pentru persoanele cu dizabilităţi“, se întreabă Sanja Zahirović. Lupta grea şi anevoioasă pentru ajutoare financiare, recunoaştere socială şi drepturile celor cu dizabilităţi merge mai departe iar activiştii nu se lasă descurajaţi.