1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

BMW depăşeşte VW în Statele Unite

Bogdan Bighiu5 ianuarie 2006

Compania din München conduce la vânzări pe piaţa americană, comparativ cu rivalele din propria ţară.

https://p.dw.com/p/B2DS
Americanii cumpără tot mai multe BMW-uri
Americanii cumpără tot mai multe BMW-uriImagine: dpa - Bildfunk

Concernul german BMW conduce detaşat pe piaţa americană în faţa competitoarelor din propria ţară. În timp ce Volkswagen a suferit din nou o scădere a vânzărilor, concernul din München a vândut în Statele Unite în 2005, peste 300.000 de maşini. Câştigurile VW au scăzut după anul de criză 2004 cu 12,5 procente, vânzările reducându-se astfel la aproape 225.000 de autoturisme. Singura companie din grupul Volkswagen cu rezultate bune este Audi, care are vânzări peste medie. De asemenea, Porsche şi DaimlerChrysler au anunţat şi ele creşteri sensibile ale numărului vehiculelor vândute. Nici în China, grupul Volkswagen nu a avut rezultate mai bune. Potrivit datelor oferite astăzi de companie, în 2005 joint venture-ul prezent pe piaţa chineză a vândut cu 14% mai puţine autoturisme decât în anul precedent, respectiv 564.300 de unităţi.