1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Bizantinism bucureştean

La Bucureşti spiritele s-au încins, o dată în plus, din pricina unei prezumtive „trădări” comise de Mircea Geoană.

Mircea Geoană, pe vremea când era numărul unu în PSD

Mircea Geoană, pe vremea când era numărul unu în PSD

Liderii USL s-au întâlnit în biroul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, pentru a discuta cazul. "Înainte de a fi desemnat premierul, Mircea Geoană a fost acuzat de mai mulţi lideri USL că a negociat cu Traian Băsescu o rupere a unei părţi din PSD, pentru ca Victor Ponta să piardă majoritatea în partid", a semnalat cotidianul Adevărul.

Ameninţat din nou cu excluderea din partid, fostul şef al PSD s-a apărat, ce-i drept, negând - dar nu foarte convingător - negocierile sale cu Traian Băsescu vizând o presupusă scindare a fostului partid-stat, care i se pun în cârcă.

Acuzaţiile la adresa lui Geoană, despre care unii colegi din USL afirmă că ar fi încercat să atragă alţi politicieni social-democraţi de partea sa, sunt deopotrivă curioase, comice şi tipice. Sunt curioase, pentru că dacă tot e vorba de trădare, cum poate fi calificată încălcarea de către PNL, la incitarea lui Felix, a pactului cu UDMR?

Şi cum să numim, dacă nu tot trădare, vizita în puterea nopţii, în spatele electoratului român, efectuată de mai marii USL-işti la Traian Băsescu?

Oare cum să desemnăm semnarea, la ceas de noapte, a unui protocol de coabitare a premierului cu preşedintele, pact aflat în răspăr faţă de comandamentele oficiale emise de ministerul propagandei de la Antena 3, dacă nu-i putem spune „trădare”?

Nu e cazul să se uite că antibăsismul, temeiul ideologiei USL şi cheia ei de boltă, a figurat ca punct unic în campania electorală a câştigătorilor alegerilor, fiind servit electoratului de televiziunile afiliate, în mod zilnic, în loc de mic dejun, de prânz şi cină.

În consecinţă, acest pact cu Băsescu, implicându-i evident şi pe fostul turnător, dar şi pe omul cu nume de floare şi comportament tipic de stăpân al „Fermei Animalelor”, nu se poate califica decât ca un act de trădare. Întrucât nu e, în mod evident, doar o simplă înşelăciune, unii l-ar desemna chiar ca o înaltă trădare a electoratului român.

Dar nu e, evident, nici primul nici ultimul demers de acest fel, date fiind intrigile, frivolităţile şi loviturile de palat care au marcat dintotdeauna scena politică bucureşteană.

Farfuridi însuşi ne amintea, stimabile, în Scrisoarea Pierdută, „că suntem membrii aceluiaşi partid... Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie (cu oarecare emoţie) dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi”…De aceea el, „totdeauna a repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea (cu intenţie), dar urăsc pe trădători... (schimbând tonul, cu dezinvoltură.) Salutare, salutare, stimabile!...”

În mod vădit, această comedie e tipică pentru politichia de pe malurile Dâmboviţei, care, spre a-l parafraza pe Bellu Zilber, este prin definiţie un amestec de Stalin şi de Caragiale.

Dincolo de eventualitatea ca Mircea Geoană să-şi fi binemeritat o dată în plus porecla pe care i-o datorează şefului său, Ion Iliescu, devreme ce n-a înţeles la timp că jocurile sunt făcute, că occidentul pare gata să se aranjeze chiar şi cu o conducere atomică la Bucureşti, un fapt e clar: atât în PSD, cât şi în PNL trădările care să aibă şanse de succes nu vor întârzia să aibă loc.

Cu un premier atât de vulnerabil şi de şantajabil, precum plagiatorul Ponta, cu miniştri care par atât venali cât şi penali, trimişi sau încă netrimişi în judecată, e inevitabil ca PSD să-şi dorească tot mai fierbinte reformarea. Altminteri, riscă să rămână un paria în familia partidelor socialiste europene.

Iar PNL va râvni în secret să revină din rătăcirea becalist-securist-postcomunistă la ceva care să aducă a liberalism. Viitorii trădători de succes îşi vor convinge tovarăşii din USL că sunt în stare să livreze ceea ce-şi doresc în taină mulţi: repatrierea în Europa, după recuperarea "scrisorii" şi a respectabilităţii pierdute.