1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Bisericuțele de formă

Cât timp nu va exista o reacție antibiotică a societății, clasa politică își va face de cap în turnul ei de fildeș.

Într-un fel sau altul, toamna asta va schimba ceva în imaginea politicii românești. Ar fi, pe de o parte, șanse mari ca pentru prima oară, un "Escu" să nu mai fie președintele țării. O schimbare de formă, nu de fond. Și, tot pentru prima oară, există posibilitatea reală ca în funcția supremă din stat să acceadă un personaj din afara cercului închis al puterii dâmbovițene. Dar și această schimbare tot una de formă și nu de fond ar fi.

E, însă, ceva în spiritul vremilor acestei țări care nu favorizează deloc schimbările de paradigmă. Un bun - sau nefericit? - exemplu ar fi breasla celor ce lucrează în presă, cu marjă de eroare numiți jurnaliști.

Patronatul devine pe zi ce trece mai dubios, amestecul de interese din perioada trecerii de la un mileniu la altul părând între timp o joacă nevinovată prin comparație cu reducerea, astăzi, a instituțiilor media la abjecte instrumente de propagandă și războaie între clanuri. Nici măcar titlurile independente nu mai sunt scutite de suspiciunea angrenării în aceste combinații de speță cvasi-mafiotă. Angajatorii cer din ce în ce mai puțină substanță de la angajați, fidelizându-și pe cât posibil voci capabile să țină captiv publicul-electorat.

Directorii-patroni de media și-au creat, în primii ani post-revoluție, o lume a lor. Un fel de castă privilegiată, o mică masonerie a cuvântului tipărit, o adunare a inițiaților care își vorbeau unii altora, se lăudau reciproc, se promovau în cerc închis. Pe măsură ce aceștia au dispărut din scenă, unii pe căi naturale, alții plătind propriilor prostii manageriale și, în fine, câțiva alegând să treacă – vorba jocurilor pe computer – "la un alt nivel", acoliții le-au luat locul, dând naștere unor bisericuțe rivale, din ce în ce mai multe și mai sărace – de care au profitat scăpătații vremurilor, dornici de a avea cu ce să-și macine sistematic adversarii înainte ca aceștia să le devină dușmani sau rivali.

Noile staruri ale profesiei, să le spunem așa, "rebelii" jurnalismului, au coborât de pe greoaiele port-avioane, înțelegând la timp că viitorul le oferă o nișă: universul 2.0 ar putea fi mai degrabă stăpânit de micile flotile de ambarcațiuni versatile de dimensiuni reduse. Un fel de luptători de gherilă a media împotriva marilor imperii anchilozate și care, mai devreme sau mai târziu, vor face implozie, scufundându-se cu tot cu mateloții de la bord. Au dispărut ei dinozaurii, n-or fi Vânții, Felicșii, Ghiții și cum s-or mai numi "împărații", cu imperiile lor de carton cu tot, veșnici.

Problema este că, în acest răstimp, micii luptători de gherilă își exersează talentul într-o lume dezorientată, fără repere. Dezamăgiți dar tenaci, "rebelii" par să fi moștenit de la cei de care vor să se debaraseze anumite metehne. Sunt buni, pe alocuri chiar foarte buni. Dar stau cu spatele unii la alții. În interiorul noilor bisericuțe, copiii teribili ai jurnalismului românesc își sunt autosuficienți, se promovează între ei, se laudă în ritm de ping-pong, ignoră tot ce nu bea la aceeași masă. Au închis cercul. Punct. În cel mai fericit caz se denigrază încrucuișat.

Forma, da, se schimbă. Fondul va rămâne, însă, același. De-a lungul deceniilor de jurnalism românesc, înainte și după schimbarea din decembrie 1989, au existat genii ale profesiei. Au reușit, pe ici, pe colo, ocolind barierele fiecărei vremi, să impună texte de referință. Dar fondul problemei a rămas același: sistemul și-a perpetuat (vorba unui clasic în viață) ticăloșenia.

În loc să treacă peste micile orgolii pentru a-și scoate, printr-un efort comun, publicul din zona captivității față de diversele canale media de propagandă, copiii teribili ai presei fac, cu sau fără voia lor, jocul celor ce au avut tot interesul dispariției piața consumatorilor critici de media, a publicului capabil să aleagă și care face, așa cum se întâmplă în orice branșă, să dispară falsurile și otrăvurile.

Asemeni jurnaliștilor trăiește și lumea scriitorilor. E ca și cum ar fi conceput ghiduri de bună-redactare a textelor literare în afara cărora publicului consumator nu-i este admisă libertatea de a aprecia. Când se dă startul lansărilor de carte, lumea e poftită să îmbrace hainele de duminică și să se îndrepte (merge unul, mergem toți!), mii de perechi de picioare, ca omizile, la pomul lăudat. Vai, pomul este de prea multe ori găunos. Dar lăudat.

Și universul artiștilor e la fel. Și intelectualii traversează aceeași dramă, a atomizării într-o societate care, de fapt, are nevoie de un efort comun al minților luminate pentru a se scoate la liman. Și arhitecții și-au proiectat universul lor profesional la fel de închis între zidurile multor bisericuțe care se ceartă între ele.

Și-atunci de ce să ne mai mire că lumea politică stă liniștită în turnul ei de fildeș și se multiplică în familie? Cât timp nu va exista o reacție antibiotică a societății, doar genetica și nevoia ei de oxigenare periodică a adn-ului mai poate ajuta la prăbușirea actualului corp cancerigen care controlează România.