1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Biserici jefuite pentru finanţarea jihadului

Au jefuit ani în şir biserici din Germania pentru a finanţa lupta islamiştilor din Siria. Opt făptaşi au fost condamnaţi la Köln la ani grei de închisoare.

Până la finele anului 2014 nu au prădat doar cutii ale milei, ci au spart şi seifurile unor parohii creştine din Germania. În plus, la Köln şi Siegen au furat obiecte de cult de mare valoare. Cu banii astfel obţinuţi, ei au finanţat jihadul în Orientul Mijlociu. Luni, tribunalul regional din Köln a pronunţat sentinţele împotriva a opt prezumtivi islamişti. Pedepsele au fost cuprinse între doi ani şi şapte luni şi patru ani şi zece luni de închisoare, pentru furt în bandă şi, în unele cazuri, pentru vătămare corporală gravă.

Condamnaţii frecventau mediul salafist existent în Germania, dar justiţia nu a putut dovedi că pregăteau acte de violenţă grave, care să ameninţe siguranţa statului german, a declarat preşedintele instanţei, judecătorul Ralf-Peter Sossna. Cu banii dobândiţi din jafuri, cei opt au vrut să finanţeze luptători extremişti din Siria care urmăresc alungarea de la putere a guvernului de la Damasc. Pe întreg cuprinsul procesului nu s-a putut dovedi că au fost virate către Siria, sub formă de donaţii, "sume importante", a precizat Sossna, şi nici nu s-a putut stabili precis cine a fost beneficiarul plăţilor.

Totuşi, unii membri ai bandei au devenit tot mai pronunţat simpatizanţi ai miliţiilor teroriste ale auto-intitulatului "Stat Islamic", a constatat instanţa. Unul din condamnaţi este judecat din februarie 2016 în faţa Tribunalului regional suprem de la Düsseldorf, fiind acuzat că a sprijinit o grupare teroristă din străinătate.

dpa, KNA / ia