1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Biserica Evanghelică rămâne fără preoţi

În multe biserici din Germania, stranele goale au devenit un lucru obişnuit. În viitor însă şi altarele vor rămâne goale pentru că nu numai enoriaşii lipsesc, ci şi preoţii.

default

Deşi Biserica Evanghelică nu impune celibatul, iar hirotonisite pot fi şi femeile, interesul tinerilor faţă de biserică a scăzut la cote alarmante, susţine Klaus Weber - preşedinte al Asociaţiei preoţilor evanghelici. "Din 2020 încolo vor ieşi la pensie foarte mulţi clerici. Numărul studenţilor la teologie se menţine, de ani buni încoace, la un nivel minim."

Dacă în anii ´90, se pregăteau să devină preoţi evanghelici circa 8500 de studenţi, în prezent numărul acestora este de doar 2300 - adaugă Weber. În ultimii ani, din lipsă de fonduri, Biserica Evanghelică a fost nevoită să reducă numărul posturilor. De asemenea, datorită faptului că numărul enoriaşilor a scăzut şi deci şi contribuţia la fondul bisericesc s-a diminuat, în jurul unui singur lăcaş de cult au fost reunite mai multe comunităţi evanghelice - în special în partea de est a Germaniei. "Fireşte, lucrul acesta n-a făcut mai atrăgătoare meseria de preot. Mulţi teologi tineri s-au reorientat şi nu mai putem beneficia de serviciile lor", susţine Weber.

Theologenausbildung

Absolvenţii facultăţii de teologie vor mai degrabă la catedră decât în biserică. "Ţine de faptul că prăpastia dintre tânăra generaţie şi biserică este relativ adâncă. În acelaşi timp însă interesul faţă de dilemele teologiei este mare. Astfel, tinerii preocupaţi de religie studiază pentru a obţine diploma de profesor, dar fără a se lega de biserică", spune Ulrich Schwab, decan al catedrei de teologie la Universitatea Ludwig-Maximilian din München.

Conform sondajelor de opinie, mulţi tineri consideră că activitatea unui preot este suprasolicitantă. Între timp, clericul a devenit un fel de manager care se împarte între muncă administrativă, slujbe religioase, ore de curs în şcoli şi vizite la bolnavi, cămine de bătrâni sau de copii:

"Un preot nu are program de lucru de şapte ore şi jumătate pe zi. Dacă este solicitat trebuie să fie permanent la dispoziţia enoriaşilor. Or, în ziua de azi, tinerii îşi doresc locuri de muncă bine plătite, cu program clar şi bine structurat - eventual timp de lucru redus. Meseria de preot nu întruneşte niciuna din aceste condiţii", afirmă Ulrich Schwab.

Autori: Antje Dechert, Claudia Ştefan
Redactor: Robert Schwartz