1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Biserica şi integrarea europeană

Nu mai miră pe nimeni astăzi constatarea că soarta creştinismului în ţările occidentale şi nordice este în declin. În ţările protestante, secularizarea internă a bisericilor a ajuns să fie atât de mare, încât singurele activităţi luate în seamă de foştii enoriaşi sunt cele sociale. Bisericile au devenit un fel de agenţii sociale mai cu ştaif, un loc de socializare. Ideea că acolo se oficia legătura omului cu Dumnezeu pare în ţările nordice atât de stranie, încât este uşor confundată cu fundamentalismul.

Rocco Butiglione a plătit politic pentru crezurile sale catolic-crestine

Rocco Butiglione a plătit politic pentru crezurile sale catolic-crestine

De fapt, semnul declinului unei credinţe e de găsit tocmai în repulsia resimţită de societatea secularizată faţă de formele tari ale credinţei, care sunt în mod eronat confundate cu extremismul. În ţările catolice, părăsirea bisericilor de către enoriaşi este mai puţin pronunţată, dar la fel de evidentă. Creştinismul occidental este în vădit declin, bisericile creştine nu-şi mai găsesc locul în noile societăţi, iar valorile creştine stârnesc repulsie. Episodul Butiglione este foarte semnificativ pentru gradul de intoleranţă acceptată la care au ajuns instituţiile europene faţă de afirmarea banală a valorilor unui credincios catolic. E limpede nu doar că instituţiile europene se feresc să fie în vreun fel asociate cu creştinismul, ci şi că promovarea celor care îşi afirmă public ataşamentul faţă de valorile creştine pare a fi devenit imposibilă. Creştinii practicanţi, altfel spus, nu pot deveni înalţi funcţionari europeni. Europa unită pare a fi unită nu numai în vederea prosperităţii şi păcii sociale, ci şi împotriva afirmării sociale ori politice a creştinismului.

În acest condiţii, îngrijorarea Bisericii Ortodoxe Române că integrarea europeană va face bine prosperităţii materiale, dar va dăuna integrităţii spirituale a societăţii româneşti, din punctul de vedere al religiei ortodoxe, pare a fi justificată. Temerea este că odată cu aducerea instituţiilor europene va fi importat şi spiritul corosiv al secularizării militante care le caracterizează. Lecţia episodului Butiglione este înţeleasă în mediile ortodoxe îngrijorate cam aşa: sau renunţaţi la valorile creştine şi atunci vă primim; sau rămâneţi cu ele, dar atunci plecaţi.

Până la un punct, această înţelegere a rolului pe care l-ar mai avea de jucat o biserică creştină în viitoarea societate integrată a Uniunii Europene este justificată. Dacă ne gândim la felul în care naţiunile catolice au fost puse la colţ în chestiunea Constituţiei Europene, ar părea că nu există altă posibilitate: creştinismul trebuie să dispară, pentru ca viitoarea societate integrată a Uniunii Europene să se poată naşte.

Or, dacă ne uităm cu atenţie la lumea din jurul nostru, nu este întrutotul aşa. În primul rând, nu există o singură modernitate, cea laică, iacobină, de tip francez, care prevalează azi în discursul antireligios al Uniunii Europene. Mai există un tip de modernitate politică, cea nord-americană, unde religia este o prezenţă permisă a dezbaterii publice şi unde afişarea publică a simbolurilor religioase nu stârneşte iritarea militantă din ţările Uniunii Europene. Pe de altă parte, ţările cele mai laic-iacobine ale Uniunii Europene sunt confruntate cu o prezenţă religioasă din ce în ce mai masivă şi mai nedisciplinată, a Islamismului propriilor lor cetăţeni. Pe termen mediu, adoptarea unei soluţii non-iacobine la problema prezenţei religioase în societăţile integrate ale Uniunii Europene este deci inevitabilă. Prin urmare, e raţional să credem că actualul raport faţă de religie al instituţiilor europene va fi, în viitorul previzibil, modificat.

Care este, atunci, rolul unor ţări de felul Poloniei ori României, ţări care prezintă majorităţi compacte de credincioşi, afiliaţi unei biserici dominante? Răspunsul e simplu, chiar dacă evoluţiile ulterioare sunt sigur complicate: dacă instituţiile Uniunii Europene sunt democratice, atunci orice proces de integrare trebuie să fie un proces de negociere şi, deci, de reformulare a condiţiilor iniţiale ale Uniunii, pentru a ţine seama de specificul noului intrat. Dacă instituţiile Uniunii Europene vor rămâne la o atitudine precum aceea care a condus la discriminarea lui Butiglione, atunci nu doar inteligenţa birocraţilor de la Bruxelles va trebui pusă în discuţie, ci şi fondul democratic al unităţii de naţiuni propusă popoarelor europene de către Uniunea Europeană. Eu, unul, cred că instituţiile europene sunt democratice.

  • Data 25.01.2005
  • Autoare/Autor H.-R. Patapievici
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B35X
  • Data 25.01.2005
  • Autoare/Autor H.-R. Patapievici
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B35X