Bilanţul săptămânii adevărului în gestionarea crizei euro

Se încheie încă o aşa-numită săptămână a adevărului. Pentru Grecia, pentru euro, pentru noi europenii, pentru economia mondială. La capătul a cinci zile pline de tensiune, în care s-a vorbit şi s-a scris mult, în care s-au şi luat unele decizii, limpede devine un amănunt: problema nu s-a rezolvat. Ceea ce s-a obnţinut, odată în plus, e timp. Nu e deloc de mirare căci situaţia e foarte complicată şi erorile în sistem mult prea pregnante, încât să se poată găsi o soluţie cât ai bate din palme.

S-au comis multe greşeli

Problema cu care ne confruntăm astăzi are un trecut şi cauze multiple. Înainte de toate e vorba de erorile comise în chiar momentele naşterii uniunii monetare. O monedă comună nu ajunge pentru a uni ţări cu diferite puteri economoice. E nevoie de standarde şi regului comune şi de instituţii care să supravegheze respectarea acestora. Pe scurt, e nevoie de un guvern economic european.

Cât de departe suntem de acest obiectiv o arată, într-un interviu acordat recent de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cotidianului münchenez Süddeutsche Zeitung. La începutul mandatului său, Barroso a propus un oficiu de statistică mai puternic, capabil să verifice mai bine statele membre. Acestea însă s-au opus. Interviul preşedintelui CE e o dovadă limpede e lipsei de coeziune din sânul UE.

Primatul pieţelor financiare

Şi aceasta nu e totul. În aceşti ani, care vor intra în istori ca eră a neoliberalismului, politicul se doveceşte a fi incapabil să se impună în faţa pieţelor financiare. Evoluţiile care au urmat atentatelor de la 11 septembrie 2001 şi falimentul băncii americane Lehman au făcut ca situaţia să devină necontrolabilă.

Probabil că niciunul dintre deputaţiii germani, care au aprobat joi extinderea fondului european de salvare, nu e pe deplin conştient pentru ce şi-a dat votul. Dacă s-ar ajunge într-adevăr în situaţia îndeplinirii celor asumate pentru salvarea unor ţări precum Grecia, Irlanda sau Portugalia de la faliment, atunci Germania ar trebui să pună la dispoziţie nu mai puţin de două treimi din bugetul său. Presiunile au fost însă prea mari. Chiar şi preşedintele SUA, Barack Obama, a cerut partenerilor UE să acţioneze cu mai multă fermitate şi să aplaneze criza. În afara ministrului de finanţe german, Wolfgang Schäuble, nimeni în Europa n-a avut curajul să riposteze, lăsând să se înţeleagă că americanii ar trebui să-şi facă mai întâi ordine în propria ogradă.

Cine profită, fără îndoială, de pe urma actualei situaţii sunt speculanţii. Ei câştigă pe seama unei Europe slăbite. Slăbiciune care i se datorează chiar ei.

Acestui joc trebuie să i se pună capăt. Problema e că vor mai urma încă multe, poate chiar foarte multe săptămâni de adevăr.

Autor: Henrik Böhme/ Medana Weident
Redactor: Robert Schwartz