1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Bilanţul vizitei ministrului german de externe, Steinmeier, în Asia Centrală

Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, şi-a încheiat la sfîrşitul acestei săptămâni vizita întreprinsă în Asia Centrală. Republica Kîrgîză a însemnat ultima etapă a vizitei sale în cinci state, foste republici sovietice, unele bogate în resurse de petrol şi gaze, cum ar fi Kazakstan, Uzbekistan şi Turkmenistan. Înaintea preluării de către Germania a preşedinţiei prin rotaţie a Uniunii Europene, şeful diplomaţiei germane a sondat posibilitatea abordării unei noi strategii de către comunitatea europeană faţă de această regiune.

Frank-Walter Steinmeier

Frank-Walter Steinmeier

Asia Centrală este considerată o regiune cu un mare potenţial, aflată între două mari puteri, China şi Rusia, şi în vecinătatea zonelor de criză, Iran şi Afganistan. Cu atît mai surprinzător este faptul că această regiune nu a suscitat pînă acum nici un interes pentru Europa. Schimbarea poziţiei faţă de ţările din Asia Centrală reprezintă unul din principalele obiective ale Germaniei, în perioada în care va deţine preşedinţia Uniunii Europene – a declarat ministrul Steinmeier în încheierea vizitei sale de o săptămână.

„Necesitatea unei iniţiative europene pentru Asia Centrală nu mi-a fost niciodată mai limpede ca după această vizită. O călătorie în regiunea care în 70 de ani de apartenenţă la Uniunea Sovietică a intrat într-un con de umbră pentru Uniunea Europeană, poate chiar pentru întreaga lume. De aceea mă bucur că am întreprins această vizită în cele cinci state din Asia Centrală şi că am avut ocazia să constat cît de diferite sunt ele. Printre ele se găsesc ţări bogate în resurse, care din punct de vedere economic nu vor avea probleme în a-şi găsi drumul către prosperitate. Deosebite mai sunt şi în privinţa evoluţiei privind respectarea principiilor statului de drept, ca dezvoltare a democraţiei şi a economiei de piaţă. Într-adevăr aici pot fi constatate mari diferenţe. Pe aceste constatări se va baza şi iniţiativa Uniunii Europene” – a declarat şeful diplomaţiei germane.

Atenţia ministrului Steinmeier s-a mai îndreptat către situaţia respectării drepturilor omului în ţările fostei Uniuni Sovietice. În cadrul discuţiilor purtate cu preşedinţii Turkmenistan-ului şi Uzbekistan-ului, Steinmeier a facut apel la respectarea principiilor statului de drept. Ministrul german de externe nu a observat la interlocutorii săi decît disponibilitate de a dialoga şi atât. În capitala Bischkek, unde s-a încheiat turneul ministrului Steinmeier, cîteva zeci de mii de demonstranţi au cerut demisia preşedintelui Kurmanbek Bakijew şi premierului Felix Kulow, acuzaţi de corupţie şi nerespectarea promisiunilor electorale. Înainte de vizita în Republica Kîrgîză, Steinmeier s-a aflat în Turkmenistan – ţară care a cerut ajutor din partea Occidentului în securizarea frontierelor în vederea stopării traficului cu stupefiante din Afganistan. Graniţa cu Afganistan-ul, lungă de 1400km, reprezintă o poartă de intrare, inculsiv către Europa, a opium-ului şi heroinei.
  • Data 06.11.2006
  • Autoare/Autor Walter Langlott
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ie
  • Data 06.11.2006
  • Autoare/Autor Walter Langlott
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ie