1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Bilanţul summitului integrării de la Berlin

Ieri s-a desfăşurat la Berlin al doilea summit al integrării din istoria Germaniei.

default

Cancelara Angela Merkel la summitul integrării

Personalităţi din politică, economie şi religie s-au întâlnit cu reprezentanţii organizaţiilor de imigranţi pentru a discuta despre integrarea în societatea germană a persoanelor născute în afara Republicii Federale.

„Acest summit este răspunsul la situaţia din ţara noastră, în care trăiesc 15 milioane de persoane originare din străinătate. Multe dintre ele sunt integrate foarte bine, cu altele mai avem probleme. Şi vrem să arătam cât se poate de clar că aşa ceva nu se poate accepta. Fiecare persoană care trăieşte în ţara noastră trebuie să beneficieze de şanse egale în ceea ce priveşte educaţia, dezvoltarea personală şi bunăstarea”, a declarat ieri Angela Merkel.

La summitul integrării au fost propuse diverse măsuri pentru ameliorarea situaţiei străinilor în Germania, de pildă organizarea unor cursuri de limbă germană în grădiniţe pentru copiii imigranţilor. Totuşi, întâlnirea la vârf de la Berlin a fost boicotată de trei asociaţii ale turcilor din Germania, care şi-au exprimat astfel protestul faţă de noile legi de imigraţie, considerate discriminatorii. Observatorii din Berlin şi Ankara presupun însă, că refuzul acestor asociaţii de a participa la summit a fost influenţat de Ankara, în încercarea de a demonstra solidaritatea turcilor de pretutindeni.

Indiferent de cauzele reale ale boicotării summitului de către cele trei asociaţii de turci, atmosfera a rămas tensionată pe tot parcursul întâlnirii la vârf.

Reprezentanţii acestor asociaţii îi reproşează guvernului federal că nu au fost consultaţi cu privire la noile legi de imigraţie, considerate discriminatorii în special pentru turci, deoarece aceştia reprezintă cel mai mare grup de imigranţi. Noile condiţii impuse de legile de imigraţie prevăd ca soţul sau soţia din străinătate, care urmează să se stabilească în Republica Federală, să înveţe în prealabil limba germană şi să aibă vârsta de cel puţin 18 ani. În cadrul dezbaterii despre aceste reglementări, asociaţiile turcilor au vorbit chiar despre nerespectarea drepturilor omului, iar politicienii au subliniat că noile prevederi au fost create ca să prevină căsătoriile forţate cu fete minore din Turcia şi că învăţarea limbii germane ar trebui oricum să fie ceva de la sine înţeles. Pe de altă parte, nu trebuie omis că învăţarea unei limbi străine este un proces mult mai dificil într-un sat îndepărtat din Anatolia decât într-o metropolă occidentală. Cel mai uşor, limba germană se învaţă oricum în Germania.

Din nefericire, asociaţiile turcilor au creat impresia că ar încerca să şantajeze guvernul federal. Pe de altă parte, şi politicienilor germani le revine o parte din responsabilitatea pentru această situaţie precară, fiindcă au încercat să minimalizeze problemele imigranţilor turci.

Cine le cere unor potenţiali imigranţi să înveţe limba germană în Anatolia, crează într-adevăr un obstacol considerabil pentru turcii care vor să trăiască în Germania. Nici problema căsniciilor forţate cu femei din Turcia nu poate fi rezolvată prin legi de imigraţie mai dure, fiind o situaţie care trebuie soluţionată chiar aici, în mijlocul Republicii Federale.

Aceste probleme trebuie discutate de la egal la egal, cum le place politicienilor să declare. Dacă ei ar fi purtat astfel de discuţii, o mare parte din tensiunile acestui summit ar fi fost evitate.