1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Bilanţul primelor 100 de zile de guvernare creştin-democrată – social-democrată în Germania

O sută de zile la guvernare alcătuiesc în mod tradiţional prilejul unui prim bilanţ.

default

Apropierea celor două tabere, creştin-democrată şi social-democrată, care alcătuiesc marea coaliţie de la Berlin, pare aproape suspectă: prea multe zâmbete de-o parte şi de alta, prea multe flatări reciproce şi îmbrăţişări. Uniunea conservatoare pare să fie cu adevărat mulţumită de bilanţ, efect datorat în special rezultatelor la ultimele sondaje de opinie: Peste 70% din germani susţin că sunt satisfăcuţi de prestaţia noului cancelar, Angela Merkel. Cel mai euforic parlamentar conservator este şeful grupului unional creştiin-democrat-creştin-social, Volker Kauder, care a declarat cu prilejul bilanţului:

„Primele 100 de zile demonstrează că marea coaliţie s-a apucat serios de lucru, acţionând ferm şi energic”,

respectiv:

„Se poate spune că tandemul Merkel-Müntefering a contribuit prin prestaţia comună la ameliorarea sensibilă a atmosferei generale în Germania faţă de noua guvernare”.

Constatare susţinută şi de Angela Merkel însăşi:

„Suntem cu adevărat o echipă buna”, a declarat ea referindu-se la colaborarea cu partenerul social-democrat Franz Müntefering.

Acesta din urmă pare însă că nu se bucură de aceeaşi popularitate printre germani, pierzând teren datorită deciziilor luate pe cont propriu, precum majorarea vârstei de pensie la 67 de ani. În acelaşi timp, Müntefering pare să aibă impresia că se numără printre puţinii care muncesc cu adevărat în timp ce colegii conservatori se mulţumesc să defileze pe covoarele roşii, după cum rezultă din apelul său:

„Nu ne vom putea îndeplini sarcinile decât dacă întreaga coaliţie se pune serios pe treabă, dacă atacăm problemele rând pe rând pentru a le rezolva. Iar pentru aceasta trebuie să intre în teren toţi cei aflaţi la guvernare.”

Şeful social-democraţilor, Matthias Platzeck, care şi el se consideră perdant după succesul iniţial de a ajunge în fruntea partidului, preferă un ton mai rezervat, rezumând colaborarea pe timpul primei sute de zile:

„Cooperarea noastră este bună, ea se bazează pe încredere reciprocă, pe luarea în considerare a opiniilor fiecărui partid, pe o bună informare a celorlalţi, colaborăm cu adevărat bine.”

Rezultatele concrete ale acestei bune colaborări sunt însă, după primele 100 de zile, puţine, şi anume doar în domeniile în care opiniile taberelor aflate la guvernare sunt, din start, convergente, cum ar fi majorarea taxei pe valoare adăugată şi sprijinirea familiei. Adevăratele reforme însă, cea a sistemului de sănătate, a pieţei muncii respectiv a sistemului de impozitare a întreprinderilor, încă nu au fost abordate. Prea diferite sunt poziţiile social-democraţilor de cele ale conservatorilor, pentru a găsi atât de curând soluţii de compromis.

În orice caz, ţelurile pe termen lung sunt limpezi, şi anume, în viziunea Angelei Merkel:

„Germania ar trebui, după opinia mea, să reuşească să ajungă în zece ani din nou printre primele trei ţări din Europa. Acestea sunt obiectivele mele”.

Iar pentru aceasta, planul de acţiune a fost stabilit: Cu un pachet de reformă în valoare de 25 de miliarde de Euro, coaliţia de la Berlin va investi în reformarea şi asanarea economiei germane, punând accentul, după cum a declarat Ministrul german al Economiei, creştin-socialul Michael Glos, pe promovarea cercetării şi dezvoltării – cel mai important aspect în viitor.
  • Data 01.03.2006
  • Autoare/Autor Judith Hartl/Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ph
  • Data 01.03.2006
  • Autoare/Autor Judith Hartl/Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ph