1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Bilanţul conferinţei internaţionale asupra Afganistanului

Peter Philipp/ Medana Weident1 aprilie 2004

Comunitatea internaţională a răspuns solicitărilor Afganistanului, oferind ţării ajutoare în valoare de mai multe miliarde de dolari pentru reconstrucţie şi pentru finanţarea campaniei antidrog.

https://p.dw.com/p/B1i7
Imagine: AP

În cea de-a doua şi ultima zi a conferinţei internaţionale de la Berlin, reprezentanţii a şapte state, Afganistan, Pakistan, Iran, China, Turkmenistan, Uzbekistan şi Tadjikistan, au semnat o înţelegere, care prevede intensificarea cooperării poliţiei şi a serviciilor de informaţii, a organelor de frontieră, în vederea combaterii producerii şi traficului de droguri.

Ministrul de externe afgan, Abdullah Abdullah a calificat această cooperare antidrog drept un important progres obţinut cu ocazia acestei conferinţe internaţionale desfăşurate la Berlin. Aceste şapte ţări au semnat în decembrie 2002 un tratat de bună vecinătate, care prevede şi unirea forţelor în combaterea cultivării şi răspândirii drogurilor, dar de făcut nu s-a făcut până acum nimic. Afganistanul se situează pe primul loc în lume în ce priveşte culturile de mac, cu o suprafaţă de aprox. 80.000 de hectare şi cu cea mai mare producţie de opiu. Anul trecut s-a înregistrat o cifră record, obţinându-se 3600 de tone de opiu. În anul acesta se aşteaptă o recoltă chiar mai bogată.

Iată de ce sprijinul financiar din partea comunităţii internaţionale este extrem de important. Statele Unite s-au arătat dispuse acum să dubleze aproape suma ajungând la 2,2 miliarde de doalri. SUA sunt urmate de Japonia cu un miliard de euro. Germania, ţara gazdă a conferinţei, a promis să ofere şi în următorii patru ani suma de 320 de milioane de euro.

Potrivit ministrului de finanţe afgan, Aşraf Ghani, ţara sa ar necesita pentru următorii ani 28 de miliarde de dolari.

Dar nu numai de bani e nevoie, ci şi de un plus de securitate, de infrastructură,de un sistem de educaţional, de mult, multe alte lucruri, în realizarea cărora statele donatoare s-au arătat interesate să contribuie cu know-how.

Cacelarul Schröder a subliniat că Afganistanul se află într-un proces de schimbări profunde, dar pe acest drum lung va avea nevoie în continuare de sprijin internaţional. Preşedintele interimar afgan Hamid Karzai a arătat că ţara sa este recunoscătoare pentru acest ajutor, că fără el nu s-ar fi putut realiza atâtea lucruri în ultimii doi ani. Şi mai important pentru oameni este însă să poată spera din nou într-un viitor mai bun.