1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Biden în Europa

Joe Biden începe turneul în Europa, destinaţia numărului doi american fiind Cehia şi Polonia, aliaţii SUA intrigaţi de decizia de a renunţa la amplasarea scutului anti-rachetă. Joe Biden face o vizită şi la Bucureşti.

default

Vicepreşedintele Joe Biden vine şi la Bucureşti

Polonia şi Cehia urmau să fie parteneri de bază ai Statelor Unite ale Americii în cadrul proiectului de scut anti-rachetă pe care Administraţia George W. Bush intenţiona să îl amplaseze în Europa şi care a iritat Moscova - în ciuda garanţiilor Washingtonului cum că demersul strategic are în vedere protejarea împotriva unor posibile atacuri pornite dinspre zone controlate de grupări paramilitare sau regimuri considerate agresive ori periculoase.

Una din primele măsuri de anvergură anunţate de noua putere democrată de la Casa Albă a fost renunţarea la scut. Polonia şi Cehia, două dintre statele care în ultimele decenii au fost lăsate să lupte singure împotriva maşinăriilor totalitariste, au primit cu decepţie vestea.

Unii observatori politici cred, tocmai de aceea, că vizita lui Biden, care, în afară de Varşovia şi Praga, include Bucureştii, este o tentativă de a împăca cele două naţiuni care îşi puneau atâta speranţă în umbrela americană de securitate. Oficialii americani încearcă să convingă însă ţările din fostul bloc comunist că apropierea Statelor Unite de Rusia nu va fi decontată în relaţia cu aliaţi din fosta sferă de interese a Moscovei.

Tony Blinken, principalul consilier pentru probleme de securitate al vicepreşedintelui Biden, a vorbit, înaintea plecării din Washington, despre turneul ce include Polonia, Cehia şi România, plasându-le pe toate cele trei în sintagma "Europa Centrală".

Barack Obama Joe Biden

Biden va transmite mesajele lui Obama la Varşovia, Praga şi Bucureşti

Este, din acest punct de vedere, o schimbare de coloratură geopolitică în discursul Casei Albe, România ieşind din abordarea sud-est-europeană şi fiind ancorată în ceea ce se numea, în anii 90, grupul de la Vişegrad.

În opinia lui Blinken, mesajul preşedintelui Obama a fost interpretat eronat de presa care s-a grăbit să multiplice informaţia despre abandonarea scutului anti-rachetă. "Este exact pe dos", a explicat Blinken, "încercăm să întărim sistemul de protecţie anti-rachetă în Europa". Statele Unite intenţionează să instaleze un dispozitiv mai mobil, oferindu-se să amplaseze în Polonia câteva dintre elementele cheie ale acestui sistem.

Pe de altă parte, presei de la Washington, Blinken i-a spus, explicit, că atât renunţarea la strategia Bush cât şi apropierea de Moscova au fost decise în urma unor consultări ample cu partenerii europeni. "Luăm decizii împreună şi acesta este principiul după care operăm. Mergem să le ascultăm ideile şi îngrijorările", a conchis Blinken.

Biden soseşte astăzi la Varşovia. Mâine seară, vicepreşedintele va zbura la Bucureşti pentru a discuta, joi, cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Emil Boc. Biden îi va întâlni şi pe liderii opoziţiei parlamentare româneşti - Blinken i-a nominalizat pe Mircea Geoană şi Crin Antonescu. Tot la Bucureşti este programat şi speech-ul vicepreşedintelui american despre relaţiile Statelor Unite cu Europa Centrală.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Rodica Binder