1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Berlusconi redivivus

Cu zel şi des proorocită, aşteptată de adversari, scadentă din raţiuni morale, prăbuşirea lui Berlusconi s-ar putea totuşi să nu se producă, chiar dacă unii aliaţi politici i-au devenit peste noapte adversari.

default

Silvio Berlusconi în Senatul de la Roma, septembrie 2010

Berlusconi, în cazul în care totuşi pricepe semnele timpului, le sfidează cu superbie. Este puţin probabil ca tocmai el, în ai cărui ochi nici cultura nu face două parale devreme ce, vitregindu-i bugetul, sorteşte distrugerii şi ceea ce mileniile de istorie ale Italiei au mai cruţat, să întrevadă în prăbuşirea vilei gladiatorilor din anticul Pompei un menetekel, un avertisment.

Ironia tragică a întîmplării face ca în legendarul oraş pe care lava Vezuviului acoperindu-l, l-a ferit de dezastrele trecerii vremii, să mai fi căzut în ruină şi casa moraliştilor. Pe pereţii tricliniului o inscripţie părea a i se adresa direct lui Berlusconi: Întoarce-ţi privirile pofticioase de la femeile altora şi nu lăsa să-ţi iasă din gură vorbe de ruşine.

După saturnaliile ce se ţin lanţ în vila sa de lîngă Milano, după aşa numita „Rubygate”, cel mai proaspăt scandal iscat şi de răsplătirea sardanapalică a unei tinere prostituate minore, pe nume Ruby, pentru favorurile de-o seară şi participarea ei însufleţită la aşa numitul joc erotic „Bunga-bunga”, Berlusconi s-a văzut confruntat cu un val de stupoare morală.

Cine se aştepta să-l vadă pe şeful de guvern al uneia din ţările fondatoare ale Uniunii Euopene cuprins de remuşcări sau cerîndu-şi scuze, s-a înşelat din nou. Berlusconi nu numai că nu vrea să renunţe pentru nimic în lume la stilul său de viaţă, ci s-a mai declarat şi mîndru de a-l putea cultiva.

Dojenile Sfîntului Scaun, onoarea rănită a italienilor îl lasă tot atît de rece pe Berlusconi pe cît îl lasă transformarea lui Gianfranco Fini din aliat în adversar, ca şi intenţia unor miniştri şi secretari de stat de a demisiona.

Dacă pare foarte puţin probabil ca din pricina exceselor sale erotice, a sfidării uzanţelor morale, a abuzurilor de putere şi a josnicelor tribulaţii politice, Berlusconi să-şi piardă mandatul, nu trece drept sigur nici ca prefigurata aliere a adepţilor cu adversarii săi să-l debarce definitiv de la conducerea Italiei.

O prăbuşire a guvernului italian nu aduce după sine neapărat noi alegeri. În jurul lui Fini s-ar putea grupa forţele de centru, tolerate de stînga care, pe un termen limitat, ar asigura pe mai departe guvernarea. Preşedintele Italiei ar putea instala un guvern de tranziţie dacă va fi întrunită majoritatea necesară. Este varianta care l-ar indispune cel mai mult pe Berlusconi căruia îi surîde o a treia soluţie - noile alegeri, bănuind că le va putea din nou cîştiga.

Cum aşa - se vor întreba la o adică, europenii. Misterul este mult mai simplu decît pare. L-au desluşit politologi şi filozofi şi el se lasă rezumat astfel: Berlusconi provoacă, amuză, polarizează şi scindează. Într-o societate care seamănă tot mai mult cu o arenă de gladiatori, isprăvile cavalerului ţin cu sufletul la gură presa de bulevard şi într-un relativ echilibru tabăra celor care cer debarcarea sa de la putere şi a celor care-l susţin. Berlusconi nu şi-ar fi putut asigura scandaloasa supravieţuire politică dacă Italia nu ar fi fost locuită de o mulţime de mici „berlusconi”, căzuţi în admiraţie faţă de escapadele erotice ale premierului lor, de bogăţia sa opulentă, afişată ostentativ, de indolenţa completă faţă de corupţie, de respectul tacit faţă de mafia.

În implementarea unui model euro-mediteranean neoliberal, de sorginte americană şi de alură bonapartistă, în care reformele statale, respectul faţă de catolicism, luarea în posesie şi sub control a presei şi televiziunii, precum şi transformarea statului într-o întreprindere se amalgamează fără a exploda (cum descrie filozoful şi politologul francez Pierre Musso, actuala reţetă franceză a puterii), preşedintele Sarkozy a fost devansat de Berlusconi. Din acest motiv politologul citat a aflat şi a recurs la termenul hibrid sarkoberlusconism, pentru a desemna ceea ce trece drept un simptom cert al post-democraţiei. Despre care un alt filozof - Peter Sloterdijk - crede că ar bate deja la uşă.

S-ar putea ca prăbuşirea lui Berlusconi să-i întîrzie intrarea, în timp ce o posibilă rămînere sau revenire a lui la putere n-ar face decît să-i deschidă mai repede, larg şi impetuos, porţile.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz