1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Berlusconi, minorele şi prostituţia

Procuratura din Milano a declanşat o anchetă împotriva lui Silvio Berlusconi. El este suspectat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o prostituată minoră. Este, de fapt, picătura care umple paharul.

Silvio Berlusconi

Silvio Berlusconi

Premierul italian are, desigur, dreptul ca orice alt cetăţean, la viaţă privată. Ceea ce se întâmplă în spatele dormitoarelor din numeroasele sale reşedinţe, îl priveşte personal. Dar de această dată, desfrâul a mers prea departe. În cazul în care se adevereşte că bătrânul gigolo în vârstă de 74 de ani şi-a comandat o prostituată de numai 17 ani, atunci demisia este inevitabilă. Şi, în plus, el ar trebui tras la răspundere şi în justiţie.

Premierul s-a mai făcut o dată de râs, atunci când a calificat cele 370 de pagini de material incriminatoriu adunat de procurorii milanezi drept rezultat al unei conspiraţii de stânga. Ani la rând, şeful guvernului de la Roma s-a lăudat cu numeroasele sale aventuri amoroase şi cu o potenţă de invidiat. El a apelat la operaţii de întinerire şi la implant capilar. Zâmbetul i s-a transformat în mască, după numeroase injecţii cu botox.

Acum bumerangul se întoarce şi îl loveşte frontal. Renumele lui Berlusconi, care a găzduit în vilele lui petreceri decadente, cu dame de consumaţie, este complet ruinat. În alte ţări, numai aceste detalii ar fi fost suficiente pentru a renunţa la funcţii publice. Dar, cum spuneam, Silvio cel avid după măreţie are dreptul la viaţă privată, atât timp cât nu încalcă legea. Pe Berlusconi nu-l interesează că escapadele sale pun Italia într-o lumină proastă. După 15 ani de domnie, cu scurte întreruperi, procurorii, media şi opoziţia au acum şansa de a se revanşa pentru numeroasele înfrângeri suferite. În pofida numeroaselor acuzaţiile de corupţie şi trafic de influenţă Berlusconi a scăpat basma curată. Acum, adversarii săi încearcă să-i vină de hac cu un scandal cu tente sexuale.

În Europa nimeni nu va plânge după Berlusconi, poate doar Rusia sau Libia s-ar declara mâhnite de dispariţia lui de pe scena politică. Cu premierul de la Moscova şi cu dictatorul de la Tripoli, Berlusconi are relaţii de bună prietenie. Î

n Italia, electoratul care i-a rămas fidel, se va reorienta după noile dezvăluiri. Italienii fredonează melodii inspirate din orgiile lui Berlusconi, hituri de televiziune sau internet. Addio Silvio!

Autor: Bernd Riegert /A.K. Redactor: Medana Weident