1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Berlinul plăteşte romi să plece acasă în România

15 iunie 2009

Discutii aprinse in Parlamentul de la Berlin, la mai mult de doua saptamani dupa ce aproximativ 100 de romi au cerut azil politic. Decizia Senatului berlinez, de a acorda 250 Euro fiecarui rom, va crea un precedent...

https://p.dw.com/p/IA7z
Imagine: DW / Ubavka Jaksic

Faptul ca romii se vor intoarce intr-adevar acasa cu banii primiti de la Senatul Berlinului si nu vor reveni, e o simpla presupunere, sau o speranta a autoritatilor germane. Aceasta in conditiile in care se asteapta ca cel putin o parte din persoanele care au cerut azil politic in Germania sa calatoreasca inapoi in tara pe cont propriu. In plus, deplasarile din spaţiul european nu pot fi controlate, iar viza turistica permite sederea intr-o tara din cadrul comunitatii pe o perioada de trei luni.

110 romi au primit de la Senatul berlinez cate 250 Euro pentru un adult, respectiv 140 de euro pentru fiecare copil. Cele 27.000 Euro cheltuite au reprezentat asadar solutia finala a autoritatilor berlineze, criticata de o serie de politicieni locali.

Purtatorul de cuvant al Crestin-democratilor pe probleme de integrare, Kurt Wansner, a declarat ca decizia de a suporta financiar repatrierea romilor a fost o greseala, propunand ca subiectul sa fie redezbatut intr-o sedinta speciala in parlamentul local, in cursul acestei saptamani. Senatoarea pentru integrare, Heidi Knake-Werner, a subliniat ca problema romilor nu este una a germanilor, ci una europeana, iar masurile impuse trebuie sa depaseasca nivelul national. Reprezentantii Uniunii Romilor din Berlin si Brandenburg sunt de parere ca atata timp cat romii vor trai in "conditii catastrofale" in Romania, acestia vor cauta un trai mai bun in alte tari din Uniunea Europeana.

Dupa ocuparea unui atelier de arta privat si a unei biserici din cartierul berlinez Kreuzberg de catre grupul de aproximativ 100 de romi, majoritatea din Rosiorii de Vede, dezbaterile, atat in mass media, cat si pe scena politica locala, s-au concentrat pe chestiunea discriminarii romilor in Romania. Cersetorii prezenti zi de zi in zonele turistice din capitala germana, poarta mai toti asupra lor biletele care contin mesaje in limbile engleza si germana, despre marginalizarea de care sufera etnia roma in Romania, sau despre faptul ca autoritatile "nu le dau voie" sa isi trimita copiii la scoala. Mesaje asemanatoare sunt transmise si pe cale verbala de catre unii spalatori de parbrize - pe care berlinezii ii intalnesc in ultimul timp la mai fiecare intersectie din centrul orasului.

Aceasta poveste a romilor, care preocupa autoritatile berlineze de cateva saptamani, a fost construita pe o serie de contradictii: pe de o parte, statutul lor legal in Germania este acela de turisti. Pe de alta parte, romii promit asistentilor sociali de la caminul de azilanti, ca vor sa munceasca in Germania, si nicidecum sa cerseasca, intrucat in Romania nu le este respectat acest drept. Iar in final, toate cele 110 persoane au acceptat, fara urma de ezitare, banii oferiti de Senat pentru a se intoarce intr-o tara in care - conform propriilor declaratii - pana odinioara nu aveau nici un viitor.

Cativa membri ai Fractiunii Social-democrate s-au aratat de asemenea dezamagiti de masurile luate de catre autoritati, iar Ehrhard Körting, Ministrul de Interne al landului Berlin si membru al aceluiasi partid, a concluzionat ca intamplarea din capitala germana reprezinta un abuz impotriva dreptului europenilor la libera circulatie.

Autor: Lavinia Piţu
Redactor: Medana Weident