1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Berlinul îi va răspunde lui Obama după conferinţa de la Londra

Parlamentul german dezbate oportunitatea prelungirii prezenţei militare federale în teatrul de război din Afganistan. Dezbaterea survine anunţului Casei Albe privind trimiterea de efective americane suplimentare.

default

Bundestagul dezbate misiunea din Afganistan

În jur de 4300 de soldaţi germani se află staţionaţi, în acest moment, în Afganistan; până în acest moment, mai mult de 30 dintre militarii ajunşi în teatrul de război nu s-au mai întors acasă.

"Nu vrem să exercităm nici o presiune asupra Germaniei", a explicat trimisul special în Afganistan şi Pakistan al administraţiei americane, celebrul diplomat Richard Holbrooke, într-un interviu publicat de cotidianul "Handelsblatt".

Cancelarul federal, Angela Merkel, a salutat semnalul puternic transmis, marţi, de şeful Casei Albe, Barack Obama, prin discursul de la Westpoint Academy, dar guvernul său nu se va pronunţa asupra viitorului participării germane la misiunea comună înainte de conferinţa pentru Afganistan, programată pentru ianuarie, la Londra.

În schimb, parlamentarii de la Berlin au în discuţie, joi, subiectul prelungirii cu un an a mandatului trupelor federale.

Vicepreşedintele Comisiei pentru Apărare din Legislativ, Karl Lamers, explica, la postul public german de radio Deutschlandfunk, motivaţia rămânerii, în cadrul actual existent, cel puţin până la o viitoare decizie internaţională. O retragere, argumenta Lamers, ar putea duce la escaladarea insecurităţii.

Chiar dacă părerile sunt nuanţate, majoritatea grupurilor parlamentare susţine un răspuns pozitiv la mesajul lui Obama.

Conservatorii au în vedere competenţe sporite pentru misiunea internaţională, anume, în chestiuni ce ţin de consolidarea instituţiilor statului afgan, cum ar fi pregătirea cadrelor Ministerului de Interne. Poliţişti în locul militarilor propun şi partenerii minori de guvernare de la Berlin, liberalii.

Social-democraţii solicită o dezbatere publică prelungită şi respectarea cadrului ce va fi instituit, în 28 ianuarie, în capitala britanică. Ecologiştii vor să reducă perioada de prelungire a mandatului de la un an la şase luni, tocmai pentru a permite o revenire la dezbatere după conferinţa de la Londra.

Militarii germani sunt agrenaţi, în prezent, pe mai multe fronturi, în cadrul unor misiuni de restabilire sau menţinere a păcii, cele mai importante fiind, desigur, ISAF, în Afganistan, Enduring Freedom (având ca scop securitatea transporturilor în zona bântuită de piraţi din Cornul Africii) şi UNIFIL (căştile albastre din Liban).

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu