1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Berlin: consum legal de heroină pentru dependenţi

29 iulie 2010

Dependenţii de droguri din Berlin vor avea acces la heroină sintetică, prescrisă de medici, a anunţat senatoarea pentru sănătate a capitalei, Katrin Lompscher.

https://p.dw.com/p/OWnL
Imagine: picture-alliance / dpa

Berlinul planifică deschiderea unui nou centru de terapie, pentru dependenţii de heroină. Pe bază de reţetă, bolnavii vor avea acces aici la diamorfină, cu alte cuvinte la heroină sintetică, iar costurile tratamentelor vor fi suportate de casele de asigurări de sănătate, începând cu luna octombrie, a anunţat senatoarea pentru sănătate a Berlinului, Katrin Lompscher.

Bildgalerie Ursachen von Armut: Drogen
Imagine: AP

8 000 de dependenţi de heroină, în Berlin

Această metodă de tratament a fost aprobată anul trecut în Bundestag şi, deşi controversată la nivel politic, va fi pusă în aplicare şi în capitală, după ce - spun medicii - terapia a dat rezultate bune în mai multe oraşe germane. În Berlin trăiesc aproximativ 8 000 de dependenţi de heroină, iar în anul 2009 au murit 155 de persoane din cauza consumului de droguri, majoritatea în urma unei supradoze de heroină.

Dorgensüchtiger spritzt sich Heroin
Imagine: AP

Cei mai mulţi pacienţi din clinicile de dezintoxicare din Berlin au fost trataţi până acum cu metadonă, o substanţă opiacee, ale cărei efecte, asemănătoare cu cele ale heroinei, se manifestă pe o perioadă mai îndelungată. Deşi creează dependenţă fizică la fel ca heroina, administrarea metadonei în cadrul unor tratamente suprimă nevoia de a lua heroină, până la 24 de ore, metadona fiind în acelaşi timp mai uşor metabolizată.

Ultima soluţie

Katrin Lompscher Berliner Gesundheits und Umweltsenatorin
Katrin Lompscher, senator pentru sănătate şi mediu, la BerlinImagine: picture-alliance

Totuşi, în cazul unor pacienţi dependenţi cronic de heroină, tratamentele cu metadonă eşuează, iar diamorfina reprezintă un substituent pentru cei care nu mai au nicio altă soluţie spre a reveni la "o viaţă normală", a declarat la Berlin Regina Kneiding, purtătoarea de cuvânt a senatoarei pentru sănătate.

Kneiding a adăugat însă că nu toţi dependenţii de heroină vor primi reţete pentru diamorfină. Pentru a participa la acest program, pacientul trebuie să sufere de dependenţă de cel puţin cinci ani, să fi întrerupt minim două tratamente şi să fi împlinit vârsta de 25 de ani. Costurile aferente construcţiei noului centru de dezintoxicare se vor ridica la aproximativ 300 000 euro.

Autor: Lavinia Piţu, DW- Berlin
Redactor: Robert Schwartz