1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Beţie cruntă o dată pe lună

Un studiu prezentat la Berlin arată că tinerii din Germania beau la fel de mult ca în anii trecuţi. Îndiferent de categoria socială, mulţi dintre elevi se îmbată cel puţin o dată pe lună.

Situaţia nu s-a schimbat cu nimic faţă de anii trecuţi, în ceea ce priveşte consumul de alcool în rândul tinerilor, arată noi statistici, publicate la Berlin de Centrul federal pentru educaţie în domeniul sănătăţii (BZgA). Concluzia e una clară: tinerii beau prea mult şi prea des.

17% dintre copiii din grupa de vârstă 12-17 ani se îmbată cel puţin o dată pe lună până la inconştienţă. Între 18 şi 25 de ani, alcoolul e mult mai căutat: 44% dintre tineri îl consumă excesiv o dată pe lună.

În stare critică

De la vârsta de 16 ani, 32% dintre participanţii la studiu au admis că beau cel puţin o dată pe săptămână cantităţi diferite de alcool.

„E timpul ca societatea să-şi schimbe mentalitatea şi să înţeleagă ce înseamnă un consum de alcool rezonabil”, a declarat la Berlin responsabila guvernului german pentru consumul de droguri, Marlene Mortler. În context, Mortler a subliniat că anul trecut, 26.000 de tineri au ajuns de urgenţă la spitale, din cauza consumului de alcool în exces.

În 2009, Centrul federal pentru educaţie în domeniul sănătăţii (BZgA) a lansat, în colaborare cu Asociaţia caselor private de asigurări (PKV), o campanie naţională de prevenţie a consumului de alcool în rândul tinerilor.

Alcoolul te face „cool”

Volker Leienbach, directorul PKV, a menţionat la prezentarea studiului că rezultatele ar fi fost probabil catastrofale în lipsa campaniei „Cunoaşte-ţi limitele”, care se desfăşoară de aproximativ 5 ani şi care e cunoscută de 80% dintre tinerii intervievaţi.

Elisabeth Pott, directoarea Centrului federal pentru educaţie în domeniul sănătăţii

Elisabeth Pott

Şi cu toate acestea, nu s-a putut seseza până acum o legătură concretă între categoria socială din care fac parte tinerii şi tendinţa de a consuma alcool. Consumul excesiv are loc în mod egal în toate şcolile şi în toate cartierele. Campania şi-a propus printre altele să schimbe în mentalitatea tinerilor ideea că alcoolul ar fi „cool”.

Există un singur aspect pozitiv, în comparaţie cu statisticile de acum 4 ani, subliniază Prof. Dr. Elisabeth Pott, directoarea BZgA: 30% din tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani nu au băut niciodată alcool, conform propriilor declaraţii. În anul 2010 erau numai 16 procente.