1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Basmul vieţii şi autobiografia

Că literatura dăinuie mai mult decît bronzul statuilor ştia şi latinul Horaţiu. Însă monumentalizarea operei unui autor o face şi prezentul. Este şi cazul scrierilor lui Günter Grass.

default

Günter Grass la casa sa din Lübeck

De cînd tardiv, într-un febril dezbătut interviu şi imediat după aceea, în volumul autobiografic „Decojind ceapa”, tradus şi în română la editura Polirom, Güter Grass mărturisise un păcat al tinereţii – şi anume înrolarea sa la 17 ani într-o trupă SS, laureatul Nobelului pentru Literatură nu a mai avut parte de o admiraţie necondiţionată, atitudine datorată nu doar talentului literar ci şi erijării autorului în instanţă morală a naţiunii.

Postura pare a-l fi determinat pe Grass să consimtă cu înteţită plăcere la procesul monumentalizării sale încă din timpul vieţii. In opera sa, ficţiunea şi autobiografia se întrepătrund uneori inseparabil chiar şi cînd Grass povesteşte despre întîmplările reale ale vieţii.

Cine cunoaşte însă slabiciunea scriitorului faţă de basme, concretizată în cel puţin două volume, „Calcanul” apărut în română la editura Leda şi apoi în albumul de texte şi desene, ilustrate "manu propria", consacrat basmelor şi povestirilor lui Hans Christian Andersen, poate distinge firul roşu al acestei pasiuni şi în cea mai proaspătă scriere, recent apărută la editura Steidl:”Spusele Fraţilor Grimm”.

Vădit autobiografic, un adevărat autoportret al artistului la bătrîneţe, încheind un întreg ciclu, considerat de autor ca fiind probabil şi ultima sa scriere, volumul este şi un elogiu adus Fraţilor Grimm, neîntrecuţi povestitori şi vajnici filologi dar - şi o declaraţie de amor făcută limbii germane.

Părînd să confirme perenitatea şi avatarurile mitului eternei reîntoarceri, în actualul volum, însumînd aproape 400 de pagini, Günter Grass revine asupra iubirii nutrite din copilărie pentru basme în general, pentru cele ale Fraţilor Grimm în special.

Scriitorul încheie astfel un ciclu, dar deschide în acelaşi timp, în receptarea propriei sale opere, un amplu cîmp de asociaţii şi interpretări, indicînd şi cîteva legături profunde existente între textele sale ficţionale şi humusul basmelor ce i-au hrănit imaginaţia şi stimulat creativitatea, din copilărie şi pînă la anii senectuţii.

Insă Grass nu ar fi fost Grass dacă ar fi scăpat ocazia de a-şi mustra şi de astă dată contemporanii şi chiar colegii de breaslă, între altele, pentru vina de a nu se mai amesteca cu vehemenţa impusă de evenimente, în treburile cetăţii.

El, autorul "Tobei de tinichea", continuă neobosit să o facă…

Cum era de aşteptat, ultima carte a lui Grass a captat atenţia mass media din prima clipă. Un amplu interviu publicat în revista DER SPIEGEL, o cronică apărută tot în această săptămînă în hebdomadarul DIE ZEIT, o altă cronică în FRANKFURTER ALLGEMEINE, pentru a nu pomeni decît cele mai influente titluri ale presei scrise, transformă apariţia „Cuvintelor Fraţilor Grimm” într-un remarcabil eveniment editorial.

Monumentalizarea, şi de astă dată, a autorului şi a celei mai recente sale scrieri, este însă cît se poate de oportună ba chiar legitimă, pe fundalul unei relative penurii în spaţiul beletristicii germane, în primăvara şi vara acestui an.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Medana Weident