1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Basarabeni împiedicaţi să ajungă la urne

Românii cu viză de reşedinţă în Republica Moldova au votat ieri în proporţie de 50,6 la sută în favoarea candidatului PD-L pentru funcţia de deputat în Parlamentul României Eugen Tomac consilier al preşedintelui Băsescu.

default

Totuşi, sute de români de peste Prut nu au putut vota la cele patru secţii de votare deschise la Chişinău…

Românilor din Republica Moldova cu domiciliul în România li s-a interzis să voteze la cele patru secţii de votare deschise la Chişinău. Ambasada a făcut publice condiţiile de participare la vot cu o lună în urmă şi le-a reiterat acum o săptămână, dar mesajul nu a ajuns la toţi românii de aici, din Basarabia, deoarece posturile locale de televiziune şi radio au ignorat, sub presiunea autorităţilor comuniste, campania electorală din România. În consecinţă, sute de români au venit ieri la vot, dar au fost ţinuţi după gardul de fier al Ambasadei:

„- Noi avem dreptul la vot unde nu ne-am afla! Suntem cetăţeni români...

- (responsabil Ambasadă) D-nă, vă rog frumos să înţelegeţi, legea electorală pe care v-am prezentat-o prevede strict cum se votează...

- Dacă era informaţie la timp că nu putem vota aici, am fi plecat la locul unde avem reşedinţa. (...) Suntem foarte îndureraţi că nu ne-au dat voie. Au spus să venim aici, la Chişinău, pentru că avem drepturi, dar când am venit ei nu ne-au primit”.

Preşedintele Asociaţiei românilor din Moldova, Constantin Lazăr:

„Peste 50% din alegătorii care s-au prezentat la vot au fost respinşi”.

Şeful Secţiei de votare nr. 118 din Republica Moldova, Ion Şerban dă vina pe legea română:

„Noi suntem executanţii. Suntem o comisie care trebuie să ne conformăm unui Regulament întocmit în baza Legii 35/2008”.

Candidaţii PD-L şi PNL în colegiul Republica Moldova, Eugen Tomac şi Nicolae Dabija, au acuzat astăzi autorităţile române de încălcarea dreptului de a alege al cetăţenilor români din Republica Moldova care nu au trecut în pasaport domiciliul în aceasta ţară.

Cei care au fost admişi totuşi ieri în secţiile de votare au spus că au votat pentru un viitor european pentru toţi basarabenii:

„Am votat pentru un viitor mai bun, pentru oamenii care ar putea face ceva pentru românii din Basarabia. (...) Pentru o cale spre Europa şi ca drumurile noastre să fie deschise”.

Printre aceştia şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, susţinător al candidatului din partea PD-L, Eugen Tomac, care a adunat cele mai multe voturi ale basarabenilor. Primarul Dorin Chirtoacă a spus că a votat....

„pentru acordarea cetăţeniei române în termen de 6 luni din momentul validării rezultatelor alegerilor prin lege pentru toţi românii din Republica Moldova”.

Acesta este principalul angajament electoral pe care şi l-a asumat public candidatul PD-L, Eugen Tomac. Chiar dacă a fost susţinut de 50,6 la sută din basarabeni, acesta nu este încă învingător, deoarece rezultatele votului din celelalte ţări care fac parte din colegiul uninominal Europa de Est şi Asia nu sunt cunoscute. Pentru a deveni deputat în Parlamentul României, unul dintre candidaţi trebuie să obţină 50% + 1 la sută din voturi. Contracandidaţii lui Eugen Tomac au fost scriitorul basarabean Nicolae Dabija din partea PNL şi judecătorul Tudor Panţîru din partea PSD. Aceştia au obţinut 705 şi, respectiv, 306 voturi din totalul de 2.192 de voturi ale basarabenilor.

În total, România a trimis în Republica Moldova, pentru alegerile de ieri, 54.000 de buletine de vot.