1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Barbaria noastră cea de toate zilele

27 august 2010

Năpădiţi de greutăţile zilnice, alarmaţi de creşterea preţurilor, de şomaj, de starea deplorabilă a sistemului medical şi de incompetenţa unei mari părţi a clasei politice uităm să privim în jur.

https://p.dw.com/p/Oxwp
Imagine: picture-alliance/dpa

Un exemplu în speţă este cea iraniană, care continuă să practice barbaria uciderii cu pietre a femeilor acuzate pe drept sau pe nedrept de adulter. În semn de protest faţă de perpetuarea lapidărilor în Iran, 100 de oraşe de pe toate meridianele, din Africa, Orientul Mijlociu şi până în Australia şi-au dat mâna spre a participa la 28 august la un protest comun.

Lapidarea continuă să se practice atât în Iran cât şi în alte ţări islamice. Cazul iraniencei Mouhamadi Aşiani a stârnit pretutindeni revoltă, indignare, oroare. Ca şi altă femeie din Iran, Zeinab Jalalian, Mouhamadi Aşiani se confruntă cu perspectiva de a fi ucisă prin lovituri de piatră pentru că a fost condamnată în Iran pentru prezumtiva crimă de adulter. Culmea grotescului juridic este că osândirea ei la moartea prin lapidare s-a pronunţat în baza unei acuze conform căreia femeia şi-ar fi înşelat bărbatul întreţinând relaţii sexuale după ce soţul ei a decedat.

Dar cum se explică oare asemenea farse judiciare soldate cu tragedii nu doar pentru femeile schingiuite şi asasinate cu acte în regulă, emise de judecători, ci şi pentru familiile lor?

Conform opoziţiei iraniene, regimul preşedintelui Ahmadinedjad se foloseşte de practica lapidărilor pentru a-şi ţine sub control populaţia de sex femeiesc. Multe femei au devenit figuri de proră ale protestelor interne declanşate de opoziţia democratică după trucarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din Iran, în 2009. Ameninţarea permanentă la adresa lor e o metodă pe cât de fioroasă, pe atât de eficientă a regimului de a le semnaliza femeilor să stea la locul lor şi să nu mişte în front.

Cruzimea regimului nu dezvăluie însă doar adevărata lui natură sângeroasă şi anti-populară, ori ţesătura medievală a ideologiei în baza căreia s-a făcut revoluţia islamistă din Iran. Ea demască şi slăbiciunea tot mai greu de escamotat a teocraţiei persane. În fond, nici un executiv din lume n-ar recurge în mod sistematic la acte de o asemenea barbarie, dacă ele n-ar constitui un mijloc operativ de instituire a terorii şi păstrare sau recuperare a puterii şi de menţinere la cârmă prin intermediul acestui tip de terorism de stat.

Practicată între alţii şi de talibani, lapidarea se execută, potrivit Şariei, cum se numeşte legislaţia islamică, prin îngroparea în pământ, până la piept sau până la gât, a femeilor condamnate. Urmează omorârea lor lentă, prin aruncarea spre capetele lor a unor pietre suficient de mici, pentru ca supliciul să fie cât mai crunt şi să dureze îndelung.

A nu protesta vehement împotriva unor astfel de execuţii, de regulă publice, reprezintă în sine o gravă degradare morală. Cei ce tac, temându-se, ca mulţi corifei ai stângii europene, să nu cumva să fie acuzaţi de-o atitudine tributară rasismului şi colonialismului, devin complicii asasinilor şi torţionarilor din Iran şi de aiurea.

Simultan, tolerarea unor astfel de practici prelungeşte barbaria noastră cea de toate zilele fără să aducă vreun serviciu religiei islamice. Dimpotrivă, îngroaşă rândurile celor, în opinia cărora Islamul

nu este în primul rând o religie, ci mai cu seamă o ideologie şi un instrument de represiune totalitară.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz