1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Barack Obama la Casa Albă

Viitorul preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama, a vizitat ieri Casa Albă iar actualul preşedinte, George Bush l-a întâmpinat pentru o primă rundă de discuţii

Nici unul din cei doi lideri politici nu a dezvăluit care au fost temele principale dezbătute în decursul întrevederii

Nici unul din cei doi lideri politici nu a dezvăluit care au fost temele principale dezbătute în decursul întrevederii

Viitorul preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama şi soţia sa Michelle au fost întâmpinaţi în faţa Casei Albe de actualul preşedinte George Bush şi soţia sa Laura. În urma pozelor obligatorii pentru jurnaliştii adunaţi în faţa Casei Albe, familia Obama a vizitat pentru prima oară casa care va deveni din 21 ianuarie căminul familiei pentru următorii patru ani.

Un moment istoric, sunt de părere jurnaliştii americani: „În Casa Albă, construită de sclavi, are loc astăzi o întâlnire istorică dintre vechi şi nou”, spune un moderator în cadrul unei emisiuni televizate.

Barack Obama mai vizitase Casa Albă şi în trecut, însă la 10 noiembrie, viitorul preşedinte american a pătruns pentru prima oară în biroul şefului statului, aşa numitul Oval Office. Discuţiile dintre Barack Obama şi George Bush au durat aproximativ o oră, iar purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Dana Perino a ţinut să sublinieze că reuniunea dintre cei doi lideri politici a avut un caracter privat.

„Cred că nimeni nu poate înţelege cum simt două persoane care acum aparţin unui club foarte mic şi exclusiv. Nimeni nu poate înţelege ce înseamnă să fi comandantul suprem al armatei americane şi liderul ţării noastre”, a declarat Perino.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a mai adăugat că Barack Obama şi George Bush au discutat pe larg despre starea economiei americane, ceea ce nu a fost însă nici o surpriză, ţinând cont de criza financiară internaţională şi de efecte ei asupra Statelor Unite. În plus, Perino a precizat că atmosfera dintre Barack Obama şi George Bush a fost jovială, viitorul preşedinte fiind pregătit să treacă peste ostilităţile din cadrul campaniei electorale.

În declaraţia comună a celor doi lideri politici, viitorul şi actualul preşedinte au spus doar că discuţiile au fost foarte constructive.

Vizita familiei Obama la Casa Albă a durat aproximativ două ore.