1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Banii, justiţia, libertatea şi egalitatea

Dacă aduc sau nu fericirea, depinde de la caz la caz. În schimb, banii pot aduce libertatea, suspendarea executării, închiderea dosarului penal. Pînă şi în „hipercorecta” Germanie.

Oamenii sunt egali în faţa legii. Dar dacă inculpaţii sunt personalităţi ale vieţii politice şi economice, dacă au bani şi influenţă, ei sunt mai egali decît restul muritorilor de rînd.

Aşa se face că fostul cancelar german Helmut Kohl, care în analele istoriei trece drept părintele reunificării Germaniei, a intrat şi în analele justiţiei. Scandalul finanţării ilegale a propriului său partid l-a costat pe Helmut Kohl, care nu a vrut sub nici un chip să divulge numele donatorului, pierderea preşedinţiei de onoare a partidului său şi l-a mai costat 300.000 de euro, sumă achitată justiţiei în vederea clasării dosarului. Respectabilul şi performantul pînă nu demult director al Deutsche Bank, abilul şi surîzătorul Josef Ackermann, a putut achita fără să clipească 3,2 milioane de euro pentru a face uitată prezumţia de delapidare gravă, pe cînd făcea parte şi din consiliul de Administraţie al concernului Mannesmann.

Fostul campion mondial la ciclism Jan Ullrich şi-a spălat cu 250.000 de euro doar parţial ruşinea făcută finanţatorului său T-Mobile. Sportivul şi-a cucerit trofeele în baza unor performanţe obţinute şi prin consumul de anabolice.

În comparaţie cu aceste sume, cei 20.000 de euro pe care fostul ministru german al apărării, nobilul Karl-Theodor zu Guttenberg, care şi-a plagiat teza de doctorat, i-a achitat spre a scăpa de proces, sunt un fleac. Şi tot o bagatelă ar fi fost tot cei 20.000 de euro pe care fostul preşedinte al Germaniei, Christian Wulff, putea să-i achite spre a nu mai trebui să compare în faţa justiţiei, bănuit de luare de mită.

Dar bietul politician, părăsit şi de blonda şi tînăra sa soţie şi de noroc, nu însă şi de unii prieteni, uitînd că uneori e mai greu să te fereşti de ei decît de duşmani, s-a erijat cel puţin de astă dată în cavalereasca postură de inocent luptător pentru adevăr. Achitarea sumei prevăzute ar fi însemnat acceptarea tacită a vinovăţiei, au declarat avocaţii fostului preşedinte „mituit” de bunul său amic, managerul de cinema David Groenewold, cu modesta sumă de 770 de Euro, rezultată din cheltuieli de cazare, baby sitting, un dineu de 210 euro. La socoteală mai fuseseră puse iniţial şi alte cheltuieli, trecute între timp cu vederea.

În urma refuzului lui Wulff, formulat cu doar cîteva zile în urmă, de a accepta oferta întru totul legală a justiţiei, în baza unui mai vechi şi excesiv invocat paragraf 153 din codul juridic, Procuratura din Hannovra a emis fără zăbavă actul de acuzare. Acceptarea acestuia de către Tribunalul de Land face ca Wulff să fie primul fost preşedinte din istoria Republicii Federale care va lua loc pe banca acuzării. Prietenul Groenewold îi va sta alături, de vreme ce şi el a refuzat mîna întinsă de justiţie, ratînd şansa ca în schimbul a 30.000 de euro, să nu mai intre în sălile tribunalului.

Rechizitoriul întocmit de procuratură în cazul Wulff conţine deocamdată 79 de pagini, şapte dosare de documente şi acte sunt deja pregătite, 25 de martori vor trebui sub jurămînt să spună adevărul şi numai advărul. Procesul promite să fie plin de suspans.

Nu mai puţin palpitantă este şi depistarea căilor şi canalelor prin care sumele de bani achitate de VIP-uri spre a-şi vedea dosarul clasat ajung la cele mai diverse şi neobişnuite destinaţii. Organizaţii de binefacere, cluburi sportive, societăţi muzicale, biblioteci, muzee, asociaţii de protecţia animalelor, şi, nu în ultimă instanţă, visteria publică beneficiază de aceste „donaţii” a căror destinaţie este cel mai adesea staiblită de magistraţi. Uneori, în funcţie de interese şi preferinţe personale, rezultă dintr-o amplă investigaţie publicată recent în revista DER SPIEGEL. Concluzia este sumbră: utilizarea acestor sume este o zonă gri în care elemente aleatorii şi proceduri neoficiale hotărăsc cine pune mîna pe potul cel mare. Alimentat, precum se vede, din plin, de cei importanţi şi cu dare de mînă, pe care şi renumele şi banii îi ţin departe de braţul lung al justiţiei.