1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Banca Europeană de Investiţii acoperă pagubele produse de Toll Collect

Banca Europeană de Investiţii (BEI) întinde o mână de ajutor Germaniei pentru a suporta mai uşor pierderile cauzate de eşecul Toll Collect. Pentru a acoperi pagubele de la buget, conducerea BEI oferă un credit pe 30 de ani în valoare de 1,5 miliarde de euro. Wolfgang Roth, vicepreşedintele Băncii, fost membru al partidului social-democrat, doreşte să salveze astfel imaginea Guvernului Federal, serios afectată în urma ratării introducerii sistemului de monitorizare prin satelit al transportului pe autostrazile germane. "Finanţarea ar putea fi extinsă la o perioadă de 30 de ani, din care în primii 10 nu va fi necesară nici un fel de rambursare", a declarat Roth. O asemenea soluţie este practicată şi de restul statelor membre ale Uniunii, un exemplu concret în acest sens fiind Eurotunelul, proiect în care s-au implicat Franţa şi Marea Britanie. Deşi de 10 ani tunelul de sub Canalul Mânecii este falimentar, Banca Europeană şi alte bănci su reuşit să îl menţină în stare de funcţionare. "Mă miră faptul că Germania devine atât de depresivă în asemenea situaţii. Orice proiecte noi implică anumite riscuri. Vrem să ajutăm" a mai adăugat Wolfgang Roth.