1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Banalitatea secretului

Arhiva fostei SIPA și apoi DGPA, un serviciu secret al Ministerului de Justiție desființat în 2006, a devenit din nou obiectul unei teribile controverse: Ar trebui arsă sau dimpotrivă publicată?

Există în România o arhivă secretă cu date compromițătoare despre magistrați? Există. Martori cei mai credibili sunt chiar aceia care au contribuit la desființarea serviciului secret de la Ministerul de Justiție: fostul ministru Monica Macovei și consilierul său Cristi Danileț. Cu un an înainte ca Monica Macovei să ajungă într-o poziție oficială, Comisia Europeană semnala problema în termeni care, privind lucrurile retrospectiv, ni se par surprinzător de reținuți: ”Stabilirea bazei legale pentru DGPA şi numirea unei noi conduceri în decembrie 2003 sunt evoluţii pozitive, deoarece SIPA ducea lipsă de transparenţă şi răspundere şi a fost semnalată ca fiind implicată în încălcarea drepturilor omului în închisori şi în exercitarea de influenţe asupra justiţiei.” (Raportul pe 2004)

Singura explicație a acestei prudențe este că la Bruxelles nu ajunseseră decât zvonuri vagi despre natura activităților SIPA (DGPA). Lucrurile se precizau însă mai târziu. În 2007, însărcinat cu inventarul arhivei, judecătorul Cristi Danileț, consilierul pe atunci al ministrului Justiției, dezvăluia public adevărata natură a serviciului secret SIPA/DGPA. Într-un drept la replică redactat ca urmare a unui articol din Evenimentul Zilei, judecătorul a reluat pe scurt faptele: ”Pe baza documentelor pe care le-am văzut personal (aproximativ 300 de note informative, fără a putea preciza numărul total al lor care se ridică cel puțin la câteva mii, datând doar din perioada 2001-2005, restul fiind – așa ni s-a spus – arse din ordinul miniștrilor de Justiție anteriori), precizez: anterior mandatului Macovei, SIPA/DGPA a cules şi informaţii privind viaţa privată a magistraţilor şi a altor categorii de persoane aflate în contact cu sistemul de justiţie” (https://cristidanilet.wordpress.com/)

Vom lăsa deocamdată deoparte aspectul cel mai fierbinte al acestui scandal, pentru că faptele sunt greu verificabile. În articolul său din Evenimentul Zilei, Dan Andronic a pretins că în timpul inventarului care se făcea arhivei SIPA - și despre care vorbește și Cristi Danileț mai sus - au fost copiate dosare fiind utilizate mai apoi de SRI ca instrument de șantaj împotriva unor judecători. Succesorul Monicăi Macovei, Tudor Chiuariu, a preluat ștafeta inventarului și ar fi dispus un raport asupra a ceea ce se făcuse până la el, dar ulterior ministrul Cătălin Predoiu a secretizat raportul preferând să nu mai facă nimic. Monica Macovei, Cristi Danileț și Cătălin Predoiu, fiecare în ceea ce îi privește, au dezminițit însă categoric afirmațiile din ziar. SRI a emis, de asemenea, un comunicat în care neagă orice legătură cu arhiva aflată în discuție.

Dar indiferent de răspunsurile date, problema rămâne. Arhiva, piratată sau nepiratată, a continuat să existe cu un statut legal nedefinit. Anul trecut, după un deceniu de la desființarea DGPA, ministrul Raluca Prună relua problema încercând să dea o hotărâre de guvern, dar fără să reușească: ”CSM nu a dat aviz, iar ICCJ nu vroia să prezideze comisia de inventariere”, a explicat fostul ministru. O opoziție argumentată amplu avusese Uniunea Națională a Judecătorilor din România care vedea în reglementarea propusă de Raluca Prună o validare indirectă a tuturor abuzurilor care s-ar fi comis în trecut: ”Înainte de a vorbi despre ce e de făcut cu această arhivă, este important să cunoaștem ce s-a întâmplat de zece ani cu ea”, scria judecătoarea Dana Gârbovan, președinta UNJR.

Ce poate conține arhiva? Judecătorul Cristi Danileț admite că a citit sute de note informative în care era vorba de viața privată a unor magistrați, dar din discreție și obligație legală nu ne poate spune mai mult. Adevărul e că ne putem imagina. Spre deosebire de Securitatea comunistă care consemna și lecturile din Hölderlin la lumina lămpii de seară, noii securiști nu puteau reține decât elementele din registrul cel mai de jos: droguri, moravuri sexuale, datorii neplătite sau jocuri de cărți. În fine orice altceva ar fi intrat pe radarul unei investigații făcute în  mediile interlope. Nimic subversiv, nobil sau straniu nu putem afla. Publicarea acestei arhive e mai curând indezirabilă.

E uimitoare de aceea declarația președintei Înaltei Curți, judecătoarea Cristina Tarcea, care a spus în dimineața de marți că se impune ”desecretizarea arhivelor, pentru că, în condițiile în care aceste documente vor continua să aibă regim de secret este mai greu să se rezolve această problemă”. Or, desecretizare înseamnă publicarea unor informații adunate și păstrate ilegal, ceea ce contrazice brutal drepturile constituționale ale celor vizați.

În sfârșit nu atât ce conține arhiva ar fi semnificativ din punct de vedere politic, ci modul cum va fi fost ea utilizată. Arhiva aceasta pare atât de greu abordabilă întrucât aduce cu un buncăr plin de deșeuri radioactive pe care unii le vor fi traficat.