1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Bamir Topi este noul preşedinte al Albaniei

De vineri, Bamir Topi este noul preşedinte al Albaniei. Alegerea sa a prevenit în ultimul moment o criză constituţională.

default

Imagine din parlamentul Albaniei

Alegerea vicepreşedintelui partidului democrat din Albania, Bami Topi, în funcţia de preşedinte, se datorează voturilor a şase deputaţi socialişti. Aceştia l-au sprijinit pe Topi împotriva voinţei liderului partidului socialist Edi Rama. Dacă nu s-ar fi găsit un candidat de compromis după acest scrutin, care reprezintă deja al 5-lea tur, preşedintele parlamentului, Jozefina Topalli, ar fi fost nevoită să organizeze alegeri anticipate.

Decizia celor 6 parlamentari socialişti care s-au pronunţat în favoarea lui Bamir Topi, a fost curajoasă şi corectă, chiar dacă a provocat o criză internă în propriul partid. Datorită lor, nu s-a ajuns la alegeri anticipate într-un moment care ar fi fost cât se poate de inoportun pentru stabilitatea ţării.

La sfârşitul anului 2006, Albania s-a aflat într-o dificilă criză constituţională: socialiştii au refuzat să-şi îndeplinească datoriile la organizarea alegerilor locale, ameninţând cu boicotarea scrutinului. Şi-au argumentat atitudinea declarând că registrul central al populaţiei, prin care un cetăţean nu poate să voteze de două ori, nu a fost finalizat la timp. După mai multe luni s-a ajuns în sfârşit la o soluţionare politică a problemei. Totuşi, Albania râmăne singura ţară din spaţiul geografic european în care o sarcină administrativă simplă precum organizarea unor alegeri ajunge să constituie o problemă politică explozivă.

Se ştie de mult că Albania are nevoie de un nou registru al populaţiei şi alegătorilor, însă socialiştii nu au reuşit în 8 ani să redacteze un astfel de registru, deşi s-au aflat la guvernare până în anul 2005. Problema lipsei acestor registre a complicat toate alegerile locale şi parlamentare din ultimii ani.

În prezent, Albania are nevoie în primul rând de stabilitate. Ea întreprinde erforturi pentru implementarea aşa-numitului aquis communitaire în cadrul încercării de a se apropia de Uniunea Europeană. În acelaşi timp, statul va deveni în curând membru al NATO. În aceste condiţii, este evident că organizarea unor alegeri anticipate din doi în doi ani dăunează grav imaginii Albaniei. Încercarea liderului socialist Edi Rama de a provoca organizarea alegerilor anticipate este de înţeles din punct de vedere politic, dar este mult mai bine pentru ţară că planurile acestea au eşuat.

În acelaşi timp, noul guvern trebuie să depună neapărat mai multe eforturi pentru instituirea unor registre ale alegătorilor demne de încredere până la următoarele alegeri, pentru a evita complicaţiile.