Bambiland, războiul regiilor

Dintr-o dată, patru actori se ridică din mijlocul spectatorilor. Pe undeva se trânteşte o uşă, cineva râde spart şi iată-i pe cei patru actori singuri pe scenă. În spatele lor - un zid murdar şi o scară ruginită. La fel de brusc cum au apărut, cei patru actori îşi scot din buzunare scrisorele de pe care încep să citească citate din ”Perşii” lui Eschil. Spectatorii care şi-au cumpărat program află că cei patru actori reprezintă un sportiv, un bancher, un şomer şi o scriitoare, care se antrenează să plece la război. Pe parcursul piesei, actorii vor vorbi atât de încet, încât identitatea lor va rămâne un mister. Din înscenarea textului ”Bambiland” al Elfridei Jelinek, spectatorii de la Weimar n-au înţeles în general nimic.

La teatrul Burg din Viena, piesa a fost înscenată de regizorul Christoph Schlingensief. Acest ”enfant terrible” al teatrului european a transpus numai atmosfera textului jelinekcian, ignorând cu desăvârşire corpusul textului. Acest procedeu de stil, comentat pe larg de presa austriacă, ar putea anunţa un nou curent scenografic. Schlingensief a reţinut doar ideea textului expus de Jelinek gratuit pe Internet. Cu aceeaşi generozitate ca şi autoarea care s-a declarat de acord cu orice înscenare, Schlingensief şi-a lăsat trupa de actori să evolueze după instinct. Astfel, piesele au variat cu fiecare înscenare. – La una din reprezentaţii, un actor a scăpat din prea mult elan un ghiveci de flori în faţa unei bătrâne spectatoare, ceea ce a contribuit la mediatizarea evenimentului. În spatele actorilor dezlănţuiţi, regizorul teribilist a proiectat imagini agresive şi pornografice. Publicul vienez a fost în general şocat. Unii spectatori mai curajoşi au revăzut piesa de mai multe ori, pentru a-i înţelege profunzimile. După cum declară însuşi regizorul, piesa a redat agresivitatea mediatică pentru a trezi în spectatori o atitudine critică. Însă presa austriacă a afirmat aproape unanimă că ”Bambiland”-ul lui Schlingensief a alimentat tocmai voyeurismul pe care a dorit să-l critice. Coborând piesa la nivelul entertainmentului mediatic, ea este apreciată după acelaşi considerent decadent de ”bad news, good news”: adică dacă a reuşit să facă scandal, înseamnă că... e bine.

Cu totul alt răsunet a avut înscenarea din Germania. Directorul teatrului din Weimar, Stephan Märki, a acceptat o înscenare a piesei ca semn de preţuire pentru o laureată a premiului Nobel. Märki a dat textul jelinekcian tânărului regizor–debutant Marco Storman. Asemeni lui Schlingensief, junele Storman a renunţat la tirada mai degrabă incoerentă a autoarei austriece şi a ales să înfăţişeze doar ideea. Însă în acest scop i-au lipsit actorii adecvaţi. Cei patru actori germani au jucat timid, vorbind aproape în şoaptă, spre frustrarea spectatorilor. Acolo unde în Austria, incoerenţele îşi gaseau o explicaţie în agresivitate, în Germania n-a înţeles nimeni ce e cu cei patru actori , cu spatele la un zid murdar şi o scară ruginită. Nici un ecran cu imagini pornografice, nici o scenă cu sânge, nici un gest obscen. Doar spectatorii care şi-au cumpărat program au aflat că cei patru actori reprezintă un sportiv, un bancher, un şomer şi o scriitoare, care se antrenează să plece la război.