Balul extremismelor

În scena finală din "Balul vampirilor" eroul, amorezat lulea, nu realizează că iubita lui, muşcată de carotidă, a trecut de mult de partea diabolicului duşman şi îl va otrăvi. Nici profesorul, însoţindu-i spre a studia fenomenul, nu înţelege că poartă în sine sâmburele răului, care, datorită lui, se va răspândi peste tot.

Europa e la ceasul unui bal al vampirismului extremist. Vârcolacii postmoderni se hrănesc din indispoziţiile care i-au cuprins pe mulţi, în ultimul timp, în Europa şi în lume. Ele se leagă doar în parte de inadecvările politice şi mediatice manifestate în reacţie la afluxul fără precedent de imigranţi şi refugiaţi musulmani şi de problemele culturale, sociale şi politice generate de ciocnirea societăţilor apusene cu ei.

În vest s-a înregistrat cu oroare că la poliţia din Köln s-a manipulat şi s-au trecut sub tăcere, din raţiuni de corectitudine politică, informaţiile despre originea în bună parte siriană şi despre statutul de refugiaţi a majorităţii hărţuitorilor sexuali, care au molestat în masă fete şi femei în Germania nopţii de revelion. Indignare provoacă multora, nu doar în Germania, şi faptul că elita politică pare să dea din colţ în colţ în reacţie la fărădelegile săvârşite de nou veniţi şi, în genere, la neintegrarea şi incompatibilităţile culturale ale unei părţi a imigraţiei musulmane vechi sau noi.

Cu greu s-au hotărât, recent, responsabilii politici, în frunte cu Angela Merkel, să încerce să calmeze tensiunile provocate, acut, de excesele din Köln. Cancelara a încălcat, în acest scop, o cutumă nescrisă a corectitudinii politice, interzicând abordarea publică a problemei diferenţelor culturale dintre autohtoni şi nou veniţi. Merkel a atacat-o fără jenă şi a evocat, concomitent, ideea expulzării refugiaţilor-făptaşi, impracticabilă în baza legislaţiei germane actuale, ce nu permite repatrierea delincvenţilor în ţările de origine imersate în război civil.

Dar proaspăt afişata severitate a oficialilor germani s-ar putea să fie prea puţin, prea târziu. Spiritele au ajuns să se se inflameze rău. Sunt încinse nu în ultimul rând în estul Europei, unde reacţiile la politicile Berlinului au amplificat nervozitatea generală şi au consolidat sensibil simpatia pentru tendinţe pronunţat antidemocratice, antiliberale şi antigermane. Ar fi naiv să se creadă că am asista aici doar la fenomene spontane şi nu şi la procese dirijate. Speculate nemilos de cercuri interesate din interiorul şi exteriorul Europei, încurajate de Moscova, rateurile clasei politice şi mediatice germane au sporit nu doar ceea ce anglo-saxonii numesc „german angst”, o teamă difuză de viitor. Au amplificat totodată frica, internă, germană, de străini, de terorism şi de islamizare.

Speculată la rândul ei, aceeaşi frică, în creştere şi în afara graniţelor germane, a sporit marcant tendinţele extremiste, xenofobe, rasiste şi, nu în ultimul rând antioccidentale, din ţările situate în vecinătatea Republicii Federale, la periferia spaţiului Schengen, ori a Uniunii Europene. Fapt e, că spectacolul debusolării care pare să se fi instalat, fie şi vremelnic, în elite, în birocraţie, în poliţie, şi în genere în aparatul politic şi de stat al Germaniei, primus inter pares în UE, n-are cum să nu intensifice şi să nu extindă îngrijorările şi teama care-i încearcă pe mulţi europeni.

Deşi difuză, angoasa e lesne perceptibilă şi determinabilă, iar creşterile ei, comensurabile. De pildă în Republica Federală a ultimului an. Unde anumite temeri au ajuns la dimensiuni fără precedent în ultimele decenii, creşterea angoasei fiind alimentată, între altele, de faptul că a luat masiv proporţii, între germani, frica de implicarea într-un viitor război, precum şi spaima de atentate. În septembrie 2015, teama de un proxim act terorist sporise, în răstimp de un an, afectând, în rândul nemţilor, cu nu mai puţin de 13 la sută mai mulţi cetăţeni. Ceea ce, să admitem, este enorm.

Or, după omorul terorist în masă comis de islamişti la Paris, la 13 noiembrie, spaima de noi băi de sânge săvârşite de extremişti musulmani a explodat, pur şi simplu. A devenit decelabilă, între altele, în perceptibila scădere a numărului de vizitatori frecventând, în decembrie, tradiţionalele târguri de Crăciun din Germania. În această atmosferă de globale incertitudini, griji şi angoase proliferează dorul de soluţii temeinice, rapide, radicale, contondente, bărbăteşti.

Dorul de fascism, naţionalism, fundamentalism religios a revenit în forţă, între europenii pe care nazismul şi variantele lui i-au precipitat, cu doar şapte decenii în urmă, în cea mai amplă catastrofă din istoria civilizaţiei. Vocile celor care încearcă să tempereze elanurile extremiste se aud tot mai slab, fiind imersate în corul stridenţelor asurzitoare ale celor ce se bat cu pumnii în piept, reclamând o presupusă, o falsă întâietate în alarmarea creştinităţii.

În prezumtiva apărare a celei din urmă se instigă în reţelele sociale tot mai aprig şi deschis nu doar la rasism, xenofobie şi fascism, ci şi la condamnarea celor ce avertizează să nu se dea câştig de cauză terorismului printr-un discurs populist, al generalizărilor abuzive, al urii şi al excluziunii.

În acest context a devenit extrem de important să se înţeleagă clar ce se petrece şi ce trebuie să se ceară elitelor politice şi culturale întru aplanarea angoaselor şi salvarea tot mai ameninţatelor democraţii liberale. Trebuie combătute la sânge, concomitent, trei pericole distincte, care se condiţionează şi se potenţează mutual.

Prima, acută, e alcătuită din terorismul islamist şi baza lui ideologică. E nevoie nu doar de lichidarea terorismului prin demersuri militare şi poliţieneşti, ci şi să se militeze pentru o reformă religioasă de amploare în spaţiul islamic.

Simultan trebuie contracarată pretutindeni a doua primejdie, corectitudinea politică. O ideologie care, de pildă în Germania, îi împiedică pe responsabili să combată eficient crime, bunăoară în temeiul diagnosticării corecte a corelaţiei dintre delicte şi fundalul religios şi cultural al făptaşilor. Şi care grevează capacitatea presei democratice de a-şi redobândi pierduta credibilitate, stăvilind succesul propagandei antidemocratice interne şi externe.

În fine, printr-o legislaţie adecvată şi o massmedie recredibilizată e obligatorie anihilarea celei de-a treia ameninţări, fascismul, prin confruntarea necruţătoare a conspiraţioniştilor, a demagogilor populişti, a ultranaţionaliştilor şi fundamentaliştilor. Care, spre a trage spuza pe turta lor, agită voioşi spectrul valorilor, chipurile definitiv dispărute, în presupusul relativism al democraţiei liberale, când, de fapt, nu scuipă decât ură.

Misiunea triplei exorcizări a demonilor civilizaţiei apusene nu va fi lesnicioasă. Dar, faţă cu strigoii totalitari care se adapă din sângele democraţiilor noastre, dansând şi cântând prohodul libertăţii europene, pare să nu aibă alternativă.