1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Baie de sânge antievreiască

Petre Iancu20 martie 2012

Atacul armat comis la Toulouse, soldat cu moartea a patru persoane, este în atenţia ziarelor occidentale. „Baie de sânge în faţa unei şcoli evreieşti” titrează azi Neue Zuercher Zeitung.

https://p.dw.com/p/14NoD
Imagine: dpa

Ziarul elveţian abordează principalul subiect al editorialiştilor occidentali, în speţă ceea ce Frankfurter Allgemeine Zeitung numeşte „consternarea care domneşte în Franţa” în urma gloanţelor trase asupra unor copii evrei şi a dascălului lor la un liceu evreiesc din Toulouse.

Odată în plus, observatorii europeni se arată în mare măsură perplecşi de explozia ucigaşă de ură antievreiască soldată cu moartea violentă a unor copii nevinovaţi. Analiştii caută cot la cot cu autorităţile franceze cea mai plauzibilă urmă a asasinului care ucide de pe o motocicletă.

E vorba, în orice caz, de terorism, după cum aflăm din prima pagină a ziarelor Die welt şi Süddeutsche Zeitung.

Cotidianul din München trimite la încercările părinţilor evrei din Toulouse de a-şi linişti copiii îngroziţi de asasinatele comise luni şi la declaraţiile preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, care a calificat cele petrecute drept „o tragedie naţională“.

Publicaţiile on-line atrag atenţia asupra minutului de tăcere păstrat marţi în şcolile franceze în memoria victimelor, asupra temerilor privind o eventuală nouă vărsare de sânge precum şi asupra tentativelor de elucidare a fundalului acestor crime cu un probabil mobil fie neonazist fie islamist.

Încă de ieri, Frankfiurter Allgemeine Zeitung îl identifica pe criminal, cu mare probabilitate, ca terorist islamist şi cerea clasei politice europene să renunţe în fine la bagatelizarea acestui fenomen.

Mai precaut, Die Welt intră în detaliile terorismului ca metodă de luptă prin răspândirea groazei şi de luare în posesie, prin intermediul ei, a

spaţiului public. „Europa”, scrie ziarul, „mai are mult de învăţat” spre a combate terorismul fără să se lase cuprinsă „de panică, de manii ale persecuţiei, de crize paranoice”.

Ziarul berlinez scoate în evidenţă şi crimele comise cu aceiaşi armă ucigaşă, probabil chiar de aceiaşi mână, cărora le-au căzut victimă în ultimele 9 zile nu doar copiii evrei ci şi un militar de culoare, precum şi doi din camarazii săi, arabi de religie islamică, provenind din Magreb.

Die Welt nu uită să menţioneze nici posibilele implicaţii electorale ale crimelor din Franţa, cerând însă, totodată, germanilor, să nu creadă că se bucură de imunitate în faţa unor astfel de băi de sânge teroriste. În context, Die Welt relevă dimensiunea europeană a atentatelor, care, la urma urmei, „încearcă să distrugă modul de viaţă european”, după cum scrie ziarul, recomandând Germaniei să se alăture ţării vecine, când Franţa va coborî drapelele în bernă.