1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

"Bad Banks" în Germania

Guvernul german doreşte crearea unor aşa-numite "bănci neperformante" (bad banks). Astfel, băncile germane vor putea plasa activele toxice în bilanţul contabil al unor "societăţi" special create în acest scop.

default

Statul pe post de garant

Noile reglementări conferă statului rolul de garant, iar costurile pe care le implică asanarea bilanţurilor contabile al băncilor vor fi suportate nu de stat, ci chiar de băncile cu probleme. Ministrul de finanţe german, Peer Steinbrück, a subliniat ferm faptul că planul guvernului nu presupune sub nici o formă cheltuirea de bani publici. "Nu avem nevoie de capital suplimentar. Umbrela protectoare pe care o avem în acest moment este suficientă", a precizat Steinbrück.

De asemenea, ministrul de finanţe a declarat că modelul "bad banks" presupune obligaţii pentru bănci. În schimbul depunerii activelor toxice în "curtea" unor societăţi create în acest sens, gestionate centralizat, sub protecţia garanţiilor de stat, băncile vor trebui să plătească taxe statului. Prin crearea acestor vehicule speciale, crede guvernul german, va fi evitată deprecierea activelor până la depăşirea crizei financiare.

Active bancare toxice în valoare de sute de miliarde de euro

Volumul activelor bancare toxice din Germania a fost estimat la peste 200 de miliarde de euro. Acelaşi ministru Steinbrück a apreciat că modelul "bad banks" propus de guvern va stârni foarte curând interesul băncilor, care "se vor putea folosi foarte bine de el".

Deutschland Finanzkrise Rettungspaket Banken Peer Steinbrück

Ministrul german de finanţe, Peer Steinbrueck

Modelul propus de finanţistul şef al Germaniei, urmăreşte reducerea presiunilor asupra bilanţurilor contabile ale bancilor şi impulsionarea creditării. Măsura la care recurge guvernul de la Berlin este considerată de mulţi analişti economici drept una de profunzime, cu atât mai mult cu cât la ea apelează cea mai importantă economie europeană.

În încercarea de a combate efectele negative ale crizei, Germania merge chiar mai departe decât Marea Britanie, care a decis ca băncile să fie în continuare responsabile de creditele neperformante. Londra a decis ca statul să îşi asume rolul de garant doar în cazul în care pierderile sunt extrem de mari.

Modelul "bad banks", pus rapid la punct de guvern

Activele toxice de miliarde euro ale băncilor din Germania afectează creditarea şi agravează recesiunea economică a ţării. Discuţiile privitoare la crearea unui sistem de tip "bad banks" au început acum o lună de zile. Cabinetul de la Berlin anunţa, la sfârşitul lunii trecute, că analizează serios posibilitatea creării, în câteva luni, a unor instituţii financiare menite a uşura bilanţul băncilor de povara activelor toxice. Modelul "bad banks" a fost însă mult mai rapid pus la punct. Acesta este, probabil, şi motivul pentru care el este criticat de mulţi analişti financiari din Germania.

Modelul propus nu este nici în asentimentul ecologiştilor germani, care consideră că separarea părţilor bune de părţile rele ale unei bănci nu este foarte clar definită.

Autor: Vlad Drăghicescu/heute.de

Redactor: Laurenţiu Diaconu