1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Bacalaureatul rămâne veriga slabă

Diferenţierea examenului de bacalaureat readuce în discuţie patologia cronică a sistemului românesc de educaţie.

Anul acesta, pentru prima dată, subiectele de bacalaureat vor fi diferenţiate în funcţie de tipul liceului. Nimic mai firesc la prima vedere şi, de altfel, am argumentat de mai multe ori în favoarea unui examen adaptat la profilul liceului. Modelul francez ar putea fi un model de urmat, dar numai dacă este dublat de o ierarhizare a diplomelor.

De altfel, primul ministru al educaţiei în guvernul USL, Ioan Mang, în scurtul său mandat, a vorbit explicit despre o ierarhizare a diplomele, în aşa fel încât diplomele mai slabe ar oferi posibilitatea unor studii postliceale sau a unor studii tehnice neasimilate nivelului universitar.

În Franţa, de pildă, care oferă de multe ori sugestii reformatorilor din România, nu există o ierarhizare de acest tip şi probabil că ar părea cu totul inacceptabilă, dar acolo universităţile îşi triază ele însele candidaţii şi nu funcţionează în scopuri comerciale. Or, în România tocmai aceasta este problema: universităţile de stat şi mai ales cele particulare au proliferat enorm, alcătuind o industrie profitabilă de diplome fără nicio acoperire cognitivă, dar care oferă laureatului posibilitatea de a face carieră în aparatul de stat. Cu o diplomă în buzunar obţinută facil, un funcţionar public avansează rapid la un nivel superior de salarizare şi pensie.

Există de fapt interese multiple şi convergente pentru ca universităţile fără substanţă să fie lăsate să funcţioneze: interesul unor categorii largi de cetăţeni de a accede la resursele rezervate anterior (chiar şi în comunism, după ce trecuse febra epurărilor) celor cu studii superioare; interesul unei întregi categorii de specialişti (profesori) de a obţine un statut mai înalt, evitând concurenţa cu structurile academice constituite; şi, în fine, interesul guvernelor de a obţine statistici pozitive la “nivel european” privind numărul studenţilor raportaţi la populaţie. Am lăsat pe ultimul loc, deşi nu e lipsit de importanţă, interesul unor politicieni care funcţionează în diferite universităţi particulare şi care se opun eficient unei reconsiderări a sistemului.

Aşa se face că s-a ajuns la o minciună amplificată enorm, care cu greu mai poate fi astăzi demontată. Un început a fost făcut prin instituirea unui bacalaureat corect. Dar, dacă acest test final atât de important este diferenţiat până la relativizare, atunci ne întoarcem de unde am plecat. Liceele vor da viză autentică de liberă trecere către sistemul universitar tuturor, la fel cum se întâmpla cu vreo trei ani în urmă prin fraudă.

Admitem că preocuparea pentru un test final adaptat la resursa umană existentă este firească, căci au apărut situaţii în care şcoli postliceale de maximă însemnătate (cum sunt şcolile sanitare) au juns să încadreze absolvenţi fără bacalaureat. Nu mai e vorba de universităţi care vând diplome, ci de şcoli de primă importanţă publică, care nu mai au candidaţi cu acte în regulă. Aşadar, o recalibrare a bacalaureatului s-ar impune în cele din urmă.

Simultan însă ar trebui să aibă loc o amplă operaţiune de reacreditare a universităţilor. Ministrul Daniel Funeriu a iniţiat la un moment dat o procedură de ierarhizare a acestor instituţii. Un fel de rating al universităţilor care să ofere fiecărui tânăr o orientare credibilă pe o piaţă stufoasă şi confuză.

Ideea este bună în principiu, dar nu e suficientă. Câtă vreme prestigiul unei formaţii intelectuale autentice nu mai funcţionează, câtă vreme discernământul alegerii a fost el însuşi afectat la rădăcinile sale, agenţiile de rating universitar ar risca să nu se facă bine înţelese. De aceea ar fi nevoie poate de o eradicare a tuturor universităţilor care nu reuşesc să îndeplinească un anumit nivel de calitate.

S-ar închide multe universităţi particulare, dar şi unele de stat, care au proliferat misterios prin toate colţurile ţării. Când cele câteva mari universităţi româneşti nu apar în topurile mondiale relevante, să mai permiţi funcţionarea a altor câteva zeci este cel puţin neserios. Pare autoritar, dar atunci când s-a pierdut ceva chiar în mecanismele de autoreglare a societăţii este poate nevoie de o acţiune corectivă mai hotărâtă.