Babilonie sau bogăţie europeană?

Realitatea este că tot mai mulţi europeni învaţă engleza, în timp ce scade cheful însuşirii altor limbi europene.

Acum 4 ani, UE lansase un spot publicitar înfăţişînd un cameleon ce ţopăia vesel dintr-un copac în altul. In timp ce sărea din creangă în creangă, animalul susura vioi saluturi în diverse limbi străine. Ţelul reclamei era clar: să-i încurajeze pe europeni să înveţe limbi. Ideea era ca fiecare european să cunoască la un moment dat un minimum de 2 limbi străine.

Aşa cel puţin stipulează planul de acţiune lingvistic pe care UE s-a angajat să-l pună în aplicare între 2004 şi 2006. In acest scop s-a pus pe picioare şi un program de promovare lingvistică, intitulat Lingua, cerându-se totodată statelor membre să introducă în programele şcolare ale cursurilor primare cel puţin o materie de profil.

In ciuda acestor eforturi nu se constată nici o înclinare sporită a europenilor spre învăţarea de limbi. Statisticile sunt univoce. Potrivit lor, interesul se mărgineşte în genere la însuşirea englezei, - franceza, germana şi spaniola urmând la mare distanţă. Curios e şi faptul că în ciuda mult invocatei prietenii germano-franceze, în Franţa se constată un regres al dorinţei oamenilor de a deprinde graiul nemţesc. Şi invers. Tot mai puţini elevi din Germania se învrednicesc să buchisească franceza.

Din ce în ce mai poliglotă a devenit în schimb birocraţia europeană. La instituţiile Uniunii de la Bruxelles şi Strasbourg s-au adăugat la 1 mai anul trecut 10 limbi oficiale noi, devreme ce fiecare ţară integrată şi-a adus şi propriul grai. In consecinţă coexistă pe moment în Comisie şi în Parlament nu mai puţin de 20 de limbi oficiale diferite. Intre cele vechi şi cele noi e nevoie de traduceri, numărul lor, ţinîndu-se cont de toate combinaţiile posibile, fiind de nu mai puţin de 380. Din pricina dificultăţilor prezentate de acest efort uriaş s-a încetăţenit tălmăcirea în două viteze, în speţă prin releu: mai întîi se traduce în engleză şi franceză, pentru ca apoi să se treacă de la cele două căi de comunicare de largă circulaţie la transpunerea în celelalte limbi. Pe această cale s-a putut renunţa la combinaţii rare, pentru care nu se găsesc suficienţi traducători calificaţi, precum de pildă greacă-letonă, sau portugheză-finlandeză.

Soluţia s-a impus pentru că pentru malteză de pildă nu s-a găsit până în prezent nici un singur interpret apt să corespundă criteriilor Bruxelleului, după cum s-a plâns şeful traducătorilor, Jan Andersen, potrivit căruia s-a „organizat în 2003 un test la care din cei 16 candidaţi maltezi au fost eliminaţi 12, ultimii 4 picând însă şi ei examenul în faza sa finală”.

Pe moment UE a început să instruiască profesori de traduceri din şi în malteză, pentru a depăşi această carenţă. Probleme similare cu babilonia se manifestă şi la slovenă ori cu limbile baltice, astfel încât deputaţii estoni n-au putut ratifica o serie de legi europene, din pricina unor texte traduse prost, pe care le-au trimis înapoi la sursă.

Deloc de mirare că la direcţia de profil din Bruxelles au început să se adune vrafuri de documente netraduse. Şi situaţia nu dă semne să se amelioreze. Dela 1 ianuarie 2007, e de sperat că se va adăuga vechilor limbi româna şi bulgara.Tot de atunci, conform unei hotărâri de la Bruxelles se va introduce galeza irlandeză ca limbă oficială a UE. Ar putea urma croata. Iar catalana şi basca n-au obţinut încă acest statut, dar l-ar putea obţine la un moment dat. Pentru română, bulgară şi croată se depun încă de pe acum eforturi de procurare a unor tălmaci calificaţi.