Babi Yar: Un capitol întunecat din istoria Germaniei

Vasili Mihailovski îşi aminteşte şi acum de fatidica zi de la sfârşitul lunii septembrie 1941. Era numai un băieţel pe atunci. Evreii care trăiau în Kiev-ul aflat sub ocupaţie germană au fost somaţi public, sub ameninţarea cu împuşcarea, să se adune cu întreg avutul mobil, într-un anumit loc situat la periferia oraşului. Era o zi însorită de toamnă. "O masă uriaşă de oameni s-a pus în mişcare. În căruţe îşi încărcaseară toate lucrurile pe care le aveau", povesteşte Vasili.

Vasili era însoţit de bona sa, Nadia. Mama murise imediat după naşterea lui, iar tatăl lui care lupta în Armata Roşie căzuse prizonier la nemţi. Mai târziu a evadat. Când a reuşit să se întoarcă la Kiev a fost împuşcat. Administratorul clădirii în care locuia Vasili i-a ordonat Nadiei să ia "copilul evreu" şi să-l ducă la Babi Yar. În amintirea lui Vasili, Nadia - care nu era o femeie frumoasă, "dar foarte foarte drăguţă" - a respectat instrucţiunile. În dimineaţa următoare cei doi au pornit împreună către defileul aflat la 7 kilometri distanţă alături de alte câteva mii de oameni.

"Eram bucuros deoarece credeam că mergem la o demonstraţie ca cea din luna Mai sau de Ziua Revoluţiei. Am rugat-o pe Nadia să-mi cumpere un balon sau un steguleţ. Dar n-a fost niciun prilej de sărbătoare", spune Vasili. 

"Ne mânau ca pe vite"

Crimele în masă de la Babi Yar reprezintă cel mai mare masacru comis prin împuşcare de către nazişti în cel de-al Doilea Război Mondial. În interval de două zile au fost ucişi aproape 34.000 de evrei. În apropierea râpei, Vasili, Nadia şi restul oamenilor erau dirijaţi de către soldaţi SS şi poliţişti către "zona morţii".

"Oamenii erau loviţi, împinşi cu patul puştii şi cu bastoane, mânaţi ca vitele", îşi aminteşte Vasili. "Cândva am ajuns la un fel de barieră." Nadia îşi arăta paşaportul şi le tot repeta gardienilor că ea este ucraineancă. Unul dintre gardieni a apucat-o de guler şi a aruncat-o dincolo de barieră. "I-a arătat un pasaj micuţ şi i-a spus Du-te şi du copilul acolo", mai spune Vasili. În timp ce aşteptau acolo au auzit ce se întâmpla cu cei care ajungeau la capătul râpei. "Auzeam plânsete şi urlete, dar avioanele care zburau pe deasupra noastră acopereau zgomotele. De undeva, de sus, se auzea şi muzică."  

La marginea râpei, evreii obligaţi să se dezbrace la pielea goală, erau siliţi, după ce-şi predaseră în ordine efectele, să se culce peste cadavrele coreligionarilor împuşcaţi anterior. Un poliţist german ori un membru al trupelor speciale SS din faimoasele "Einsatzgruppen", însărcinate cu efectuarea acestei operaţiuni, împuşca victimele, rând pe rând, şi strat de strat în ceafă.

Discuţii în jurul memorialelor

Decenii întregi operaţiunea de exterminare comisă la periferia Kiev-ului în 1941 a fost exclusă din istoria oficială a Ucrainei comuniste. Mai întâi conducerea sovietică a refuzat să recunoască masacrul. Când, totuşi, a fost ridicat un monument, victimele au fost numite, mistificator, "cetăţeni sovietici".

După destrămarea Uniunii Sovietice, comunitatea evreiească a înălţat un memorial simplu. După proclamarea independenţei Ucrainei, guvernul de la Kiev a început să comemoreze, prin ceremonii oficiale, omorul în masă comis de către nazişti.

Ucraina şi comunitatea internaţională marchează 75 de ani de la masacrul din 1941 cu un program impresionant: conferinţe, proiecţii cinematografice, concerte şi expoziţii. În fruntea delegaţiei germane la ceremonia oficială de la Babi Yar se află preşedintele Republicii Federale, Joachim Gauck. În viitor, reprezentanţii comunităţii evreieşti intenţionază să construiască aici şi un muzeu al Holocaustului. 

Naţionaliştii ucraineni

Păstrarea vie în memoria colectivă a acestei istorii întunecate are, însă, şi un potenţial de conflict. Fiindcă la Babi Yar nu au fost executaţi în masă numai evrei, ci şi romi sau prizonieri de război sovietici. De asemenea, printre victime s-au numărat şi persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice. Totuşi, cele mai multe victimel au avut origini evreieşti. Iar unii observatori se tem că sublinierea caracterului multietnic al masacrului de la Babi Yar ar putea dilua identitatea evreiască a majorităţii covârşitoare a victimelor, mistificând astfel semnificaţia unui monument al Holocaustului.   

O altă problemă ar fi poziţia anumitor grupuri naţionaliste din Ucraina care vor să comemoreze victime ce au jucat un rol controversat în timpul celui de-al Treilea Reich. La Babi Yar naziştii ar fi ucis, potrivit lor, şi membri ai Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni (OUN). Câţiva istorici occidentali  de prestigiu acuză mişcarea de participare la Holocaust. Oricum tentativele OUN de a se alătura oficial ceremoniei de comemorare au eşuat.

"Această zi este un bun prilej de discuţie pe marginea Holocaustului şi a urii de rasă, a pericolelor asociate rasismului", afirmă Adrian Karatnycky, unul dintre directorii Centrului Ucraineano-Evreiesc. 

Trecut şi prezent

Vasili Mihailovski este unul dintre cei trei supravieţuitori ai masacrului de la Babi Yar aflaţi încă în viaţă. Odată scăpat din infernul naziştilor, Nadia l-a dus într-un orfelinat care ascundea mai mulţi copii evrei. În cele din urmă a fost adoptat. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial tatăl său adoptiv mai salvase două evreice: pe femeia care i-a devenit soţie şi pe mama acesteia. În ziua de azi Vasili locuieşte în apartamentul familiei sale situat la numai 100 de metri depărtare de strada pe care el, Nadia şi alte câteva zeci de mii de oameni erau trimişi în 1941 către râpa morţii.

În prezent nu se mai gândeşte la ce a fost. Mult mai mult îl preocupă soarta oamenilor din estul Ucrainei, mai ales cea a copiilor afectaţi de conflict aproape la fel ca pe el, în urmă cu 75 de ani. "Cum se descurcă săracii de ei? Mai ales cei care şi-au pierdut părinţii?", se întreabă el. "E groaznic să fii orfan, nici nu vă puteţi închipui cât de rău e!"

Autor: David Stern / Claudia Ştefan