1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Bătrân, sărac şi străin

Riscul imigranţilor de a sărăci în Germania este mare. O pătrime dintre aceştia trebuie să se descurce cu 60% din venitul mediu pe cap de locuitor.

Bildtext: Mitglieder des Vereins für Internationale Freundschaften e.V. (ViF) in Dortmund sitzen bei einem Treffen im Klubhaus zusammen. Copyright: DW/ Karin Jäger, 14.01.2013

Asociaţia Prieteniilor Internaţionale (ViF)

Lunea şi vinerea sunt zile speciale pentru Hadi Kamisli, Mathilde Schmidt, Kosan Ismed şi mulţi alţi membri ai acestui club. Pentru că cei din Asociaţia Prieteniilor Internaţionale (ViF) se întâlnesc de două ori pe săptămână, în spaţiile clubului din nordul Dortmundului.

Aici, în grupul seniorilor, se cântă, femeile lucrează la maşina de cusut, croşetează, în timp ce bărbaţii se "duelează" la jocuri de societate. Iar după amiază, stau toţi la un pahar de vorbă, la un ceai şi o prăjitură. Discută despre timpuri apuse şi despre problemele care apar cu vârsta. Au astfel un sentiment de solidaritate şi de apartenenţă la o comunitate, ceea ce le lipseşte deseori în relaţia cu germanii.

Cu solidaritate şi iniţiativă

Kosan Ismed a fost unul dintre iniţiatorii clubului, în 1987, fiind deseori premiat pentru angajamentul său. Acasă, în Antalia, a frecventat şcoala numai cinci ani. Familia sa era săracă şi de aceea a fost nevoit să plece în străinătate, la Dortmund. A fost unul dintre zecile de mii de muncitori siderurgişti, care au asudat la furnalele companiei Hoesch AG, pentru refacerea economiei germane.

Bildtext: Kosan Ismed, türkischer Migrant und Gründungsmitglied des Vereins für Internationale Freundschaften in Dormtund. DW/ Karin Jäger, 14.01.2013

Kosan Ismed

Colegii lui turci spuneau atunci că femeile islamice nu trebuie să muncească. Şi totuşi, Ismed i-a permis soţiei sale să câştige bani. "A făcut curat într-un cămin de bătrâni timp de 25 de ani", spune pensionarul mândru, într-o germană stricată. S-au gândit că pot să-şi crească copiii mai bine, cu un venit dublu. Nici azi nu regretă decizia.

Dar situaţia vecinei lui e diferită, spune Ismed. Ea primeşte ajutor social, e singură şi nu poate să-şi permită nici să se întoarcă în Turcia, unde viaţa e mai ieftină. Ismed intenţiona să rămână în Germania numai 10 - 15 ani. Dar nu regretă nicidecum decizia de a rămâne aici: "Avem parte de democraţie şi de un stat social. Toţi trăiesc aici bine".

La fel crede şi Sofia Olschevska. Şi-a pierdut orice drept la pensie, în urmă cu 22 de ani, când a emigrat din apropierea Cernobâlului, la Dortmund. În Ucraina, lucra ca asistentă şefă şi fizioterapeut, dar ca pe mulţi alţi concetăţeni ai ei, a cuprins-o teama îmbolnăvirii de cancer, după accidentul nuclear. Vroia să lucreze în Germania, dar nu a găsit nimic. Între timp a dobândit cetăţenia germană şi trăieşte modest, cu ceea ce primeşte din partea statului: "Avem o locuinţă, căldură şi ceva de mâncare. Ne merge bine". În semn de respect, le oferă membrilor clubului, gratuit, ore de gimnastică, exerciţii de relaxare şi masaje. "Mă bucur că există acest club in Dortmund. Ne înţelegem toţi atât de bine."

Nostalgie pentru Germania

Hadi Kamisli trăieşte la Dortmund, de 33 de ani. S-a mutat aici cu părinţii care îşi găsiseră de lucru.

Bildtext: Hadi Kamisli, türkischer Migrant und aktives Mitglied im Verein für Internationale Freundschaften in Dortmund. DW/ Karin Jäger, 14.01.2013

Hadi Kamisli

Kamisli face parte din aşa-numita a doua generaţie de muncitori imigranţi: "Pe atunci, nu se gândea nimeni la pensie. Mai bine economiseşti bani pentru mai târziu". Aşa cum a făcut tatăl lui. Din banii adunaţi, a cumpărat o casă în Turcia, deşi familia nu s-a reîntors acolo. Mama lui şi-a dat seama între timp că Germania a devenit pentru ei "acasă", povesteşte Hadi Kamisli: "Înainte era normal să-ţi ajuţi rudele nevoiaşe din Turcia. Astăzi nu mai e aşa. Fiecare trebuie să se gândească la el şi să economisească bani."

Banii pentru pensie - o chestiune de încredere

Pentru bătrâneţe, trebuie să-ţi strângi rezerve, deoarece pensia e cam cât jumătate dintr-un salariu, ceea ce nu ajunge pentru un trai decent. Mulţi imigranţi turci nu au încredere în agenţii germani de asigurări. În plus, deseori le lipsesc informaţii importante, acestea putând fi găsite numai în limba germana. Între timp, turcii din Germania fac mai puţini copii, pentru că nu-şi mai permit familii atât de numeroase ca pe vremuri.

A treia generaţie de imigranţi poate căuta job-uri pe internet, în schimb, cei mai în vârstă nu au acces la mediile moderne. Mulţi seniori au nevoie de ajutor. Hasibe Ulubas este una dintre aceştia. A venit la Dortmund cu 42 de ani în urmă, după ce soţul ei găsise aici de muncă. Femeia de 64 de ani s-a mutat o singură dată, într-o locuinţă mai mică de pe aceeaşi stradă, după moartea soţului ei. El a fost înmormântat în Turcia. Dar ea a rămas aici, pentru copiii şi nepoţii ei.

Bildtext: Sevgi (li.) und ihre Mutter Hasibe Ulubas, türkische Migranten und Mitglieder im Verein für Internationale Freundschaften in Dortmund. DW/ Karin Jäger, 14.01.2013

Sevgi şi Hasibe Ulubas

Cu fata cea mare are o relaţie specială. Sevgi Ulubas le-a fost de mică translator părinţilor, la instituţii, la spital sau la avocat. Şi în ziua de azi o însoţeşte peste tot pe mama ei: "Tata a lucrat 20 de ani, după care s-a îmbolnăvit şi a primit pensie de boală. Dar cu banii aceia nu puteam trăi." Hasibe Ulubas trebuia să-şi îngrijească soţul. Făcea curăţenie două ore pe zi. Ca să poată să se descurce, acum, la pensie, are nevoie de ajutor social.

Avere modestă, mulţumită statului

Rusoaica Nadejda Hagen şi-a urmat soţul de origine germană, în 2001. A lucrat 21 de ani Rusia, într-un combinat chimic, unde intra în contact cu amoniac şi alte substanţe toxice. Totuşi, atunci nu vroia să-şi lase familia în Siberia, numai ca să muncească într-o ţară străină. Dar acum n-ar mai pleca. "Ce frumos era la început la Dortmund! Lucram într-un magazin second hand, aveam contacte cu oamenii şi aşa am învăţat germana", spune Nadejda Hagen. Astăzi, primeşte ajutor de şomaj, care e de ajuns pentru chiria unei locuinţe mici, pentru mâncare şi haine. "Soţul meu nu mai bea şi nu fumează. Eu mai tricotez, mai gătesc, improvizăm". Mai demult, în Siberia, visa să meargă odată pe o croazieră, acum însă nu poate să-şi permită nici o vacanţă. Sună trist, dar totuşi, spune ea, "mă simt bogată".

"Unul dintre scopuri este să-i consiliem pe membrii nostri", spune şefa asociaţiei, Viktoria Waltz. Ea invită mereu experţi care pot vorbi pe teme ca sistemul de pensii sau îngrijirea bătrânilor. Cei din asociaţie au publicat şi o broşură cu informaţii importante despre sistemul de sănătate. Ea cuprinde şi o listă a tuturor medicilor din zonă care vorbesc limbi străine.