1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Bătălii cîştigate, războaie pierdute

Poţi cîştiga toate bătăliile şi totuşi, pierde războiul – scrie DIE WELT - referindu-se la războiul din Afganistan, unde islamiştii mizează pe frustrările occidentului şi pe demoralizarea populaţiei autohtone.

default

Autorul editorialului care emite această idee, Michale Stürmer, conchide:Totul nu este încă pierdut, dar riscă să fie pierdut, fie datorită jocului de forţe din Asia Centrală, fie datorită mass media şi politicii occidentului. Ceva mai tîrziu, istoricii vor data victoria islamiştilor în ziua cînd ultimul elicopter va decola de pe acoperişul ambasadei Statelor Unite din Kabul.

Dar tocmai teama ajungerii într-o atare situaţie pare a fi provocat reacţii atît de vehemente în clasa politică, la discursul de Anul Nou al preşedintei Consiliului Central al Bisericii Evanghelice din Germania, Margot Kässmann. Pe scurt, prima femeie aflată la conducerea clerului evanghelic german revendica o strategie a exit-ului din Afganistan, pornind de la premiza că în ţara de la poalele masivului Hindukuş armele nu par a fi adus pacea. Aceasta, chiar dacă recurgerea la forţa armelor rămîne o „ultima ratio”. Pledînd pentru mijloacele nebelicoase de a aduce pacea în Afganistan, Margot Kässmann nu a dat dovadă nici de naivitate nici de miopie, scrie HANNOVERSCHE ALLGEMEINE ZEITUNG, precizînd că în calitatea de cap al bisericii evanghelice din Germania, ea nu şi-a f ăcut decît datoria. Or,conchide ziarul citat, dacă nu biserica evanghelică atunci cine să se împotrivească spiralei inferna l e a violenţei, iadului pe păm înt?.

Numai că toate braţele întinse nu pot face nimic împotriva organizaţiilor teroriste şi a ţărilor care îşi întemeiază existenţa doar pe violenţă şi agresiune, scrie cotidianul francez LA MONTAGNE, precizînd că pînă şi preşedintele Obama a fost nevoit s ă-şi dea seama de crudul adevăr. Dacă prin retorica ce făcuse din axa răului elementul central al brutalei sale dialectici, preşedintele Bush fusese duşmanul numărul unu al islamiştilor, împotriva lui Obama agresivitatea lor războinică nu mai este spontană, ci se cere provocată – conchide cotidianul citat.

Astfel se spulberă şi iluzia că instalarea lui Obama la Casa Albă, în urmă cu un an, ar fi putut schimba situaţia. În cele din urmă, notează ziarul ABC din Madrid, se impune amarul adevăr că adversarii occidentului nu reperează subtilităţile retoricii politice. Iar cine a crezut că Nobelul pentru pace acordat preşedintelui Obama ar avea virtutea de a-i îmblînzi pe terorişti, acela s-a înşelat cumplit.

Marea spaimă care a paralizat America după atentatele de la 11 septembrie 2001, împingînd administraţia Bush în campania din Afganistan şi în dezastruosul război preventiv din Irak, a revenit în zilele Sărbătorii de Crăciun în 2009 - scrie LA STAMPA. Ziarul întrevede în actuala stare de spirit o psihoz ă, iar în imaginile tentativei de atentat, în întrunirile de criză din Situation Room din Casa Albă, în discursul modificat şi sumbru al preş edintelui Obama, simptomele unui stat cuprins de angoase, un stat care nu mai şti e dacă se află în stare de asediu sau de război.

Rateurile serviciilor secrete americane nu pot decît să confirme această impresie, cu atît mai mult cu cît, renunţînd la a-i trage la răspundere şi pedepsi pe vinovaţi, lăsîndu-i chiar în funcţie, preşedintele Obama ar putea fi bănuit de lipsă de autoritate, deduce RHEIN-ZEITUNG. Cotidianul precizează că Şeful Casei Albe a ratat la rîndul lui şansa de a-şi fi cîştigat respectul cuvenit.

Nu e pentru cine se pregăteşte ci pentru cine se nimereşte - se simte tentat să exclame cititorul articolului de fond publicat în DIE WELT, intitulat Fructele războiului din Golf .

Unul din rezultate este că la gura puţurilor de ţiţei şi gaze din Irak stau acum exact adversarii războiului – Rusia, China şi Franţa. Ceea ce-l încurajează pe Hannes Stein, autorul comentariului, să conchidă într-un ton reflexiv că ţările care în subsolul lor au uriaşe cantităţi de aur negru, ar avea o propensiune spre sisteme politice autoritariste, spre structuri statale de tip mafiot. In răstimp guvernul îşi poate permite să joace rolul bunului Samaritean care pompează veniturile obţinute de pe urma extracţiei şi vînzării ţiţeiului, în acte caritative, în cadouri şi plocoane făcute supuşilor. Dimpotrivă, ţările sărace în resurse de acest fel, sunt n e voite nu numai să majoreze impozitele dar şi să dea socoteală cetăţenilor, pe ce s-au dus sumele percepute.


Aluzia la situaţia Germaniei, în cazul dat este cît se poate de transparentă. Dar , conchide autorul textului pe un ton didactic: singurul stat din lume care deţine rezerve de ţiţei şi care este guvernat democratic, este Norvegia. Poate vor şti irakienii să înveţe de la norvegieni care este secretul artei de a fi bogat în petrol şi totuşi, liber.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Petre M.Iancu