1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Băsescu, intelectualii şi viitorul României

Dezamorsarea catastrofei ce bate la poarta României va presupune reactivarea intensă, în cetate, a mai tuturor celor care au deschis-o către vest...

Preşedintele României, Traian Băsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu

Ne chinuie premoniţia unui dezastru evitabil? Nu suntem nici singurii, nici primii. Într-o lume care, din Mosul şi până la Moscova, din Kabul şi până la Atlantic pare să-şi fi pierdut definitiv busola, nici o catastrofă nu mai pare imposibilă. Iar România nu e singurul stat aflat, odată cu scrutinul său prezidenţial, în faţa unei opţiuni istorice.

Odată în plus, în zbuciumata ei istorie, ţara e chemată să aleagă. Va putea decide să ia în serios modelul complicat, controversat şi imperfect al societăţii deschise, laice şi tolerante, de tip occidental, care asigură drepturi egale şi are ambiţia de a le garanta tuturor oamenilor demnitatea, indiferent de provenienţa, orientarea ori de convingerile lor .

Sau va putea opta pentru reşuta voluptoasă în diverse variante de pseudo-democraţie, de autoritarism, de utranaţionalism ortodoxist, colectivist, fascistoid, de felul „eurasianismului” propagat de ideologii lui Vadimir Putin şi de prietenii săi europeni.

Din păcate, nu toţi cetăţenii României au habar de miza reală a următoarei confruntări electorale. După ce s-a minţit poporul, decenii la rând, cu televizorul, anii de sistematică demonizare a „băsismului” la antenele de partid fasonate după chipul şi asemănarea oligarhiei aflate la putere, la Bucureşti, au sfârşit prin a tulbura chiar foarte multe minţi.

Ar fi nevoie deci de spirite-reper şi cugete lucide, capabile să desluşească marile pariuri ale prezentului şi viitorului. Dar de unde să le iei într-o ţară în care, de la PSD la PDL şi PMP, partidele îşi pun la colţ intelectualii, iar unii dintre cei din urmă, satisfăcuţi, nu se sfiesc să aplaude fie discret, fie frenetic trimiterile în pustiu?

În biblicul Egipt lucrurile se puteau rezolva simplu. Un faraon deştept, ales de Providenţă ca destinatar al unor tulburătoare visuri prevestitoare de cataclism, s-a arătat în stare de o faptă memorabilă. Înconjurat de sfetnici inepţi, l-a scos din temniţă pe un sclav străin. Condamnat pe nedrept pentru o imaginară tentativă de viol, metecul s-a văzut spălat, înveşmântat şi învestit cu demnitatea de-al vedea la faţă pe stăpân, ba i s-a dăruit şi şansa de a-i interpreta reveriile nocturne.

Rob al lui D-zeu, un om cinstit, mult instruitul Iosif, cel capabil să citească şi să socotească mai bine decât alţii, a reuşit să-i lămurească viitorul faraonului. Care n-a stat mult pe gânduri şi l-a înscăunat în cea mai înaltă dregătorie. Întrucât Dumnezeu îl edificase doar pe Iosif, capul încoronat înţelesese instantaneu că nu era nimeni care sa fie atât de priceput şi înţelept ca el. Trăsese concluzia care se impunea, trecând, pe dată, şi la fapte. "Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului", i-a spus el lui Iosif. I-a pus în deget propriul inel "şi l-a îmbrăcat cu haine de in subţire" pe arhetipul liderului providenţial, pe paradigmaticul intelectual din străvechime.

Deşi nu e Egiptul antic, România modernă e şi opera intelectualilor. Tragediile din istoria post-paşoptistă a ţării îi implică esenţial. Lor li se datorează în bună parte nu doar europenizarea ei, ci, de la sămănătorism, cuzism, legionarism încoace şi derivele şi rătăcirile majore. Li se impută ura, flirtul cu instigarea naţionalistă, amorul cu xenofobia, concubinajul cu antisemitismul, cununia cu fascismul. Apoi, tot lor, şi celălalt blestem. „Căderea la partid”, cum i-a zis Belu Zilber fascinaţiei comuniste. N-au fost doar şapte anii răi, ci de zece ori şapte.

Or, între timp, deşi se văd azi iarăşi marginalizaţi, unii intelectuali români şi-au luat revanşa strălucit. În prelungirea modelelor propuse de Europa Liberă, au opus trecutului rinocerizat o dezticăloşire programatică, primenirea propriilor conştiinţe, angajamentul pentru libertate şi luciditate, pentru dreptate autentică şi adevăr, pentru memorie şi o politică morală.

Iar dacă România nu e vechiul Egipt, nici Băsescu, în ciuda picăturii chinezeşti a anilor în care s-a văzut demonizat, n-a fost vreodată un faraonic dictator. Dimpotrivă, s-a dovedit un preşedinte benefic. A făcut bine ţării într-o fază foarte grea, în care apărea din răsărit ameninţarea unui regim cu propensiuni totalitare operând, întru crearea unei Europe a dictaturilor, prin voci grele din massmedia, controlate de oligarhii afine celei înstăpânite la Kremlin.

Datorită sagacităţii mult huliţilor şi înfieraţilor intelectuali pe care a ştiut să-i coopteze ca sfetnici în momente cheie ale istoriei româneşti, Traian Băsescu a acumulat un merit indelebil în apărarea democraţiei şi statului de drept. A facilitat edificarea, sub ministrul Monica Macovei, a primei justiţii independente a României şi a apărat-o. Sub aceiaşi influenţă prielnică a unor consilieri vaccinaţi cu serul anti-rinocerizării a scos de sub obroc dosarele poliţiei politice a regimului totalitar şi a condamnat comunismul.

Nu doar instinctul, ci şi intelectualii reformişti l-au ajutat pe Băsescu să-şi păstreze nordul şi să-şi cultive fără vreun hiat deopotrivă patriotismul unionist şi opţiunea clară, pro-occidentală. N-au reuşit să-i zdruncine aderenţa fermă la atlantism exemplele din ce în ce mai numeroase de derapaj naţionalist, eurosceptic, de acasă ori din străinătate, inclusiv al unor lideri zişi de centru-dreapta, precum maghiarul Viktor Orban.

E adevărat că această poveste de succes are şi umbrele ei dese, iscate nu doar de cecitatea tardivă a unui preşedinte cu privirea vremelnic tulburată de eternul feminin.

Dar tot atât de adevărat e că dezamorsarea dezastrului ce bate acum la poarta României va presupune reimplicarea plenară în cetate a mai tuturor celor care au deschis-o către vest. A lui Băsescu dar şi a intelectualilor săi reformişti, că i-au rămas fideli ori ba, că s-au retras din viaţa publică sau nu, că moştenitorii oficiali ai preşedintelui au comis ori n-au comis gafa teribilă a gestului de tot nefast de a-i desconsidera sau mazili.