1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Bărbaţii care-şi confundă ţara cu montul

Consumul de ştiri din şi despre România se face adesea pe risc propriu. Mi-l asum, conştient de cât de deprimantă poate fi trecerea în revistă a hoţiilor sub formă de plagiate de care se fac vinovaţi foştii guvernanţi.

Şi dacă doar ei ar fi plagiat. În cauză e însă şi parte din elita poliţiei şi serviciilor secrete. Precum şi modul în care îi apără parlamentarii pe autorii fraudelor intelectuale. Nu doar Academia Naţională de Informaţii a construit în ultimii ani un "zid de protecţie" în jurul unor "doctori" plagiatori, după cum pe drept regreta, nu de mult, jurnalista timişoreancă Melania Cincea. În culpă sunt şi alte instituţii grele.

De pildă Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale. Ori serviciile secrete, ministere precum cel de interne şi al apărării, ca şi, vai, prin pasivitate, chiar şi preşedinţia. Practic, întregul establishment de securitate. După cum se plângea aceeaşi tenace ziaristă în replică la încercările ei repetate de a face lumină, aceste instituţii au "sfidat prin tăcere, ignorând toate solicitările de informaţii adresate". Deşi e dreptul sfânt al cetăţenilor să intre în posesia de informaţii despre delictele, încălcările legii, imoralitatea oficialilor sau malversaţiunile eventuale comise de ei.

Într-un târziu, Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul (a SRI) a anunţat că “începe un proces de evaluare a modului în care sunt respectate standardele ştiinţifice în cazul tezelor de doctorat”. In urma evaluarii, “conducerea instituţiei” a promis că “va lua decizii care vor consolida calitatea procesului de învățământ și cercetare academică".

Volta Academiei nu s-a produs însă decât după ce HotNews.ro “a prezentat cazurile de suspiciuni de plagiat din tezele de doctorat coordonate de Gabriel Oprea la ANIMV”. Iată deci o bilă albă meritată cu asupra de măsură de nişte ziarişti români. De cei de la Hotnews ori Timpolis de pildă. Ori de Emilia Şercan. O bilă albă i se cuvine şi CNATDCU, întrucât această instituţie a respins, miercuri, rapoartele comisiilor care stabiliseră că fostul ministru de interne, Petre Tobă nu ar fi plagiat.

Dar bila neagră recoltată de instituţiile de forţă, de şcolile lor de elită şi de establishmentul românesc atârnă prea greu pentru ca performanţa jurnaliştilor sau a CNATDCU să aibă darul de a linişti.

Fiindcă, îngrijorătoare în sine, lipsa de transparenţă a autorităţilor nu e decât unul din motivele de alarmă care ar trebui să-i acapareze pe guvernanţii rămaşi integri şi să răsune cu putere în casele alegătorilor. Înspăimântă şi mai mult că, de la Ponta la Oprea şi compania şi de la inşii păstoriţi de cel din urmă şi de cei ca ei în calitate de coordonatori de doctorate, până la şefi politici şi comandanţi mai mari sau mai mici, instituţiile de forţă ale ţării au încăput de un car de ani pe mâna unor hoţi.

Dublaţi de batalioane de incompetenţi. Inşi roşi de ambiţii nemăsurate dar incapabili să înveţe şi să-şi facă studii de specialitate corecte, precum colegii lor din vest. Şi ştim bine, dacă nu vrem neapărat să ne facem iluzii, că ţara continuă să fie în parte sub influenţa lor, a celor apăraţi de un parlament plin de penali şi de venali şi nederanjaţi mult timp de televiziuni care numai libere nu au aerul că sunt.

Încât intervenţia fostului şef al SRI şi naş al megamitomanului plagiator Ponta, George Maior, care a declarat că "obținerea unor doctorate în baza unor teze plagiate este un risc la adresa securităţii statului”, nu e o aserţiune falsă doar pentru că ambasadorul României la Washington a articulat-o, vai, tardiv.

Orice om de bună credinţă se întreabă ce a păzit oare fostul PSD-ist atâţia amar de ani, în care, deşi învestit de fostul preşedinte ca şef al puternicului serviciu secret intern, a adăstat la cârma lui tăcând mâlc în reacţie la un risc sistemic? N-a văzut oare ce se petrece sub nasul său într-o ţară cu o conducere parcă programată să-i ucidă orice promisiune de meritocraţie, spre a o da pe mâna unor borfaşi vicleni?

Impresia e că, dacă n-a minţit, e un ignorant. Din două una. Ori Maior evită să spună adevărul, ori n-a avut habar de pericolele serioase confruntând ţara prin hoţia plagiatorilor şi antimeritocraţii care încearcă să-i sugrume viitorul. Caz în care le-a subestimat. Aşa cum Maior greşeşte sau minte şi mai nou când, în tipic limbaj de lemn afirmă, în răspăr cu adevărul, că "România, faţă de alte state din zonă, nu a dezvoltat curente de tip naţionalist, extremist, antisemit, populist chiar”.

În fapt, Maior ar trebui să ştie că formaţiunile de buzunar ale unor B. Diaconu şi M. Munteanu reprezintă doar vârful odios, de extracţie ideologică securisto-ceauşisto-legionară, al unui iceberg alcătuit din firele nenumărate ce le leagă de partide mari, ca PSD şi PNL. Căci de sub pulpana lor au ieşit târându-se pe brânci mulţi patrihoţi de şcoală nouă.

În tentativa sa de a recicla şi a da noi şanse electorale expiratei nomenclaturi postcomuniste şi oligarhiei născute din ea, fascismului in statu nascendi (sau renascendi) şi, last but not least putinismului, care susţine toate extremismele, acest iceberg ar mai putea isca prejudicii serioase democraţiei şi prestigiului extern al României.

Din păcate sunt mulţi uşor de amăgit de orice fel de calmante ieftine precum cel conţinut în excepţionalismul şiret inclus în afirmaţiile lui Maior. Adevărul e că, dacă toate acestea ar fi avut loc pe timp de liniştite şi pace, mai treacă meargă. Democraţia are mecanismele ei de a se apăra şi autoepura. Lumea ar fi devenit conştientă de varii netrebnicii şi ar fi luat măsuri.

Dar în această fază de degringoladă generală şi dezagregare a UE, în care globalizarea şi democraţia tind să devină injurii, iar antiamericanismul un mod de a fi, în care xenofobia şi colectivismele ortodoxiste sunt promovate sistematic de Kremlin şi sateliţii lui, nimic nu e, politic, mai la îndemână, decât o repliere pe poziţii perdante pentru ţară, ganiante pentru populişti. Decât retragerea în izolaţionism, fundamentalism ortodoxist şi ultranaţionalism. Pe scurt, în populism şi în fascism.

Iar dacă SRI a omis să descopere din vreme riscul securitar al plagiatelor, fiind nevoie de ziarişti să-l ajute, e logic să reiasă că la fel de lesne ar putea rata şi devoalarea pericolului extremist.

Toate acestea îmi amintesc de "bărbatul care şi-a confundat nevasta cu o pălărie”, cel cu leziuni pe jumătatea dreaptă a creierului, genial descris cândva de Oliver Sacks. Aflată prea mult timp la cheremul unor inşi altfel dibaci şi, poate, fără leziuni cerebrale, dar cu meteahna de o confunda cu propriul lor mont, buzunar sau sac, ţara are, între alte mari urgenţe, şi nevoia de a se elibera nu doar de plagiatori, ci şi de orice ispite populiste.