1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Băncile spaniole şi perpetuarea crizei euro

Nimeni nu ştie exact ce înseamnă convenitele ajutoare în valoare de multe miliarde pentru băncile spaniole. Dar, în ciuda nenumăratelor necunoscute, efectul benefic al ajutorului european pentru Madrid s-a şi arătat.

După interminabile tergiversări, guvernul spaniol a renunţat în fine la trasul de timp şi cochetatul cu bancruta, cerând asistenţa fondului de salvare european.

Însetate rău de bani, băncile europene, împovărate de prea multe credite nerambursabile din construcţia de case pe care nu le mai cumpără nimeni, vor primi în fine mult râvnitele miliarde din banii contribuabililor europeni. În special din fondurile strânse de germani.

În reacţie, bursele şi pieţele s-au arătat satisfăcute, indicele bursier DAX săltând, în debut de săptămână, cu 2,4 la sută. Mare uşurare a generat decizia luată in extremis de către spanioli în special printre deţinătorii de acţiuni bancare. Valoarea celor puse în circulaţie de principalele bănci germane, între care Commerzbank şi Deutsche Bank, au crescut luni rapid şi substanţial.

Conform experţilor, calmarea burselor şi optimismul subit al brokerilor s-ar fi datorat faptului că oamenii politici s-au înţeles mai grabnic decât s-a crezut că o vor face. Dar euforia este, cu siguranţă, nelalocul ei.

Subiacentele ştiri rele ale înţelegerii privind băncile spaniole pot fi lesne deduse. Spania a urmat Greciei, Irlandei şi Portugaliei care, toate, au temporizat, au afirmat în neştire că n-ar avea nevoie de ajutoare, spre

a sfârşi prin a admite, într-un trist final, că nu se pot descurca fără susţinere externă.

Se ştie de foarte multă vreme de dificultăţile provocate Spaniei şi mai cu seamă sistemului bancar spaniol nu doar de criza izbucnită în 2008 în SUA, ci de spargerea balonului imobiliar iberic. Guvernul socialist al Spaniei a minţit luni şi luni la rând.

Sistemul bancar spaniol, sub presiune

Sistemul bancar spaniol, sub presiune

Iar apoi, guvernul de dreapta al lui Mariano Rajoy, a continuat, pudic, să menajeze mândria, orgoliul şi vanitatea spaniolilor, ale căror regiuni sunt de asemenea înglodate în datorii imense, perpetuând ficţiunea privind capacitatea Madridului de a face faţă situaţiei.

Mai nou, acest premier de dreapta a recunoscut că Spania va avea un an greu şi că, în ciuda ajutoarelor europene, recesiunea se va adânci.

Rajoy a scăpat ce-i drept de imixtiunea FMI şi de ceea ce ar putea să pară o „poprire” a bugetului, de felul condiţionărilor impuse Greciei. Îndatoririle însoţind ajutoarele acordate se rezumă la obligaţii impuse doar sectorului bancar.

Dar detaliile acestei ajutorări sunt într-o mare ceaţă. În plus, episodul spaniol demonstrează o dată în plus că europenii sunt nişte hăituiţi. Europenii încearcă în disperare să liniştească tulburările la burse, reacţionând tot mereu la iritarea tot mai mare a pieţelor, fără să preia însă volanul şi să se arate în stare să rezolve definitiv şi suveran problemele pendinte.

Deşi, până la urmă, solidaritatea s-a impus, ceea ce e o ştire realmente bună pentru Bătrânul Continent, lipseşte încă un mecanism clar care să prevină pe viitor alunecări în hău de felul celei spaniole. În aceste condiţii, e fatal ca actuala criză să se prelungească.