1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Băncile salvate cu bani publici îşi permit iar salarii de milioane de euro

La băncile salvate în timpul crizei de statul german se plătesc, potrivit articolelor apărute recent în presa germană, din nou salarii extrem de generoase.

default

Fondul de stat de salvare a băncilor, Soffin, a stabilit un plafon de 500 000 de euro pentru membrii consiliilor de administraţie ale băncilor salvate cu bani publici. Nu s-a precizat însă nicio limită pentru veniturile în cadrul celui de-al doilea nivel de management. Astfel, bancherii situaţi pe cea de-a doua treaptă salarială se bucură deja din nou de venituri anuale de milioane de euro, a descoperit Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.

La Commerzbank, de pildă, institut la salvarea căruia statul german a participat cu peste 18 miliarde de euro, aproape 50 de bancheri au salarii mai mari decât directorul consiliului de administraţie, Martin Blessing. Potrivit raportului de activitate al băncii, Blessing câştigă anual 500 000 de euro, la care se adaugă asigurarea de pensie şi costurile de folosire ale maşinii de serviciu. Şi printre băncile aparţinând landurilor se numără câteva exemple de acest gen, precum Landesbank Baden-Württemberg sau West-LB din Renania de Nord-Westfalia.

Inexplicabil şi de nejustificat

De la banca Hypo Real Estate îşi vor lua rămas-bun doi top-manageri, Kai Wilhelm Franzmeyer şi Frank Krings, de îndată ce aceasta se va fi transformat în "bad bank", anunţă Welt am Sonntag, citând surse din mediile financiare. Amândoi vor beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de o pensie anuală de 186 000 de euro. Acestere reglementări stârnesc tot mai mult nemulţumirea clasei politice.

Purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar creştin-democrat/creştin-social, Leo Dautzenberg (CDU), i-a criticat aspru şi pe colegii săi, care au manifestat mult timp prea multă înţelegere faţă de bancheri - un lucru inexplicabil şi de nejustificat în faţa contribuabililor, a spus el.

Cât costă o viaţă îndestulată?

Critici aspre vin şi din tabăra liberală. "La nevoie trebuie reglementată prin lege opţiunea de a putea reduce salariile angajaţilor băncilor salvate cu fonduri de stat", a declarat expertul pentru problemele pieţelor financiare, Florian Toncar, într-un interviu acordat ziarului Rheinische Post. "Este o diferenţă", a subliniat el, "dacă cineva lucrează la o bancă salvată cu bani publici sau nu. Angajaţii băncilor salvate cu fonduri de stat ar trebui să fie mai cumpătaţi şi mai modeşti", a mai spus reprezentantul liberalilor.

Şi sindicatele s-au alăturat criticilor. "Este de neînţeles şi inacceptabil ca un venit anual de 500 000 de euro să nu fie suficient pentru o viaţă îndestulată", a declarat preşedintele Federaţiei Germane a Sindicatelor, Dietmar Hexel, citat de Frankfurter Rundschau, precizând că fondul de urgenţă pentru băncile afectate de criza financiară, Soffin, ar trebui să înăsprească regulamentele de salarizare a angajaţilor din instituţiile aflate în cauză. Din partea Sindicatului Prestatorilor de Servicii, Verdi, Uwe Foullong, membru în consiliul director, a vorbit despre "o gravă eroare de construcţie", făcând referire la omisiunea fondului Soffin de a reglementa şi veniturile la cel de-al doilea nivel de management. Foullong a cerut Legislativului să intervină urgent pentru a remedia această lipsă.

Autor: Rolf Wenkel/Ana-Maria Fischer-Dieskau

Redaktor: Cristian Ştefănescu