Băsescu şi cleptocraţia "originală"

In „Truman-show“, de Peter Weir, un serial televizat distrează vreme de 30 de ani o lume întreagă înfăţişîndu-i un individ, care nu ştie că trăieşte, de tot atîta timp, într-un uriaş studio, urmărit permanent de 5.000 de camere de luat vederi.

„Concetăţenii“ sai, in corpore actori, n-au decît rostul de a-i întreţine iluziile si de a prelungi manipularea, căreia omul i-a căzut victimă în lumea artificială construită doar spre a se profita de el.

În România, zarurile au fost aruncate şi apele s-au ales. Fronturile s-au clarificat în lupta pentru reformă şi deci pentru democraţie. Fiindcă nu alta e miza reală a întregului război politic dintre „patrulaterul negru“ si tabăra adversă, avîndu-i în frunte pe presedintele Băsescu si pe ministrul justiţiei Monica Macovei.

Preşedintele apelează la poporul român

Izolat sistematic de către actuala elită politică parlamentară şi guvernamentală şi apărat doar de societatea civilă, preşedintele a ieşit la rampă şi s-a adresat direct poporului, cerîndu-i sa intervină întru primenirea clasei politice printr-un referendum asupra votului uninominal.

Devreme ce democraţia se defineşte ca participare a cetăţenilor la conducerea cetăţii nimic nu poate fi mai democratic decît acest demers, care solicită consultarea poporului în vederea tranşării unei crize politice. Cu totul democratică e şi natura iniţiativei prezidenţiale, cerînd asumara unui tip de vot care, într-adevăr ar putea limpezi lucrurile.

Votul uninominal ar introduce un grad mai mare de responsabilitate politică

Fiindcă scrutinul uninominal i-ar obliga pe deputaţi să ţină seama, în fine, de voinţa reală a electoratului. Acest vot ar afecta însa serios interesele partizane ale oligarhicei clientele postcomuniste. Incît, dincolo de paravanul politic şi legislativ, e evident că adversarii adevăraţi ai preşedintelui nu sunt invocata „constituţionalitate“ a deciziilor si declaraţiilor sale şi democraţia parlamentară, ci cleptocraţia postcomunistă.

Duşmanii lui Băsescu

Odată cu opţiunea univocă a preşedintelui pentru reformă şi în special din pricina transpunerii ei, duşmanii de moarte ai lui Traian Băsescu au devenit magnatii creaţi cîndva de conturile securităţii ceauşiste. Sunt oligarhii care trag din umbră sforile, dirijînd concomitent şi mare parte din lumea de afaceri, presă şi justiţie, şi deciziile alianţei pesedisto-extremisto-liberale, majoritatea, aflată pe moment şi în cal şi în căruţă, şi la putere şi în opoziţie.

E lumea interlopă care, sub pretextul apărării democraţiei atacă feroce spre a se autoăpara de o agenţie pentru integritate neestropiata. E gaşca de multe ori suspectă care se arată masiv deranjată de scutul ridicat de ministrul justitiei în faţa independenţei procurorilor DNA. Ostilitatea si acuzele de demagogie care au marcat reactiile majorităţii parlamentare la demersul prezidenţial e ca atare lesne explicabilă.

Băsescu a atins un punct sensibil

Preşedintele a contraatacat în punctul cel mai vulnerabil al patrulaterului care-i doreşte capul - cel al carenţei de legitimitate a partidei antiprezidenţiale. Fiindcă spre a salva oligarhia comunistă de reforma morală iniţiată de preşedinte, şi de cea a justiţiei, impusă aşarnat de Monica Macovei, patrulaterul se foloseşte de parlament, dar se teme vădit de un vot popular. PSD, PRM, PC si PNL ştiu bine ca un plebiscit ar relegitima definitiv nu doar persoana preşedintelui ci şi programul său, demolînd ultima redută postcomunistă.

Încît rezultatul unei analize obiective a argumentelor invocate în pleodariile contra lui Băsescu şi a Monicăi Macovei nu permite nici unui român de bunăcredinţă să înteleagă ce anume i se reproşeaza lui Băsescu. Manifest ramîne în schimb curajul unui preşedinte izolat de "patricieni", dar sperînd în ajutorul "plebei" – curajul de a se confrunta cu formula cea mai gregară, mai abjectă, mai agresivă şi mai pernicioasă a politicianismului dîmboviţean.

Miza internă este democraţia

Pentru societatea românească întregul litigiu nu mai are, de acum încolo, decît un singur sens. Să determine în ce măsură România mai este o democraţie, în ce măsura alegatorii români vor mai dispune pe viitor de dreptul a se apăra de confiscarea libertatii în numele ei şi de manipularea statului de drept în scopul erodării lui, de a stabili cine anume şi încotro îi va conduce.

Din acest punct de vedere patrulaterul negru a instaurat în România ceea ce-şi dorea cîndva Ion Iliescu: „democraţia originală”. In fapt e o cleptocraţie "originală", supravieţuind la adăpostul unui parlament antidemocratic. Ceea ce, în istoria politică e un derapaj fara egal. E o alunecare în hău, pe care votul uninominal l-ar putea, pe viitor, împiedica.

Miza externă este la Bruxelles

Dar miza confruntării nu e doar internă. A demonstrat-o clar Comisia Europeană. În limitele datoriei forului executiv de la Bruxelles de a nu se amesteca în disputele politice interne ale statelor membre ale UE, şi poate chiar în ciuda acestei obligaţii, Comisia a susţinut-o pe aliata preşedintelui, Monica Macovei. In favoarea ei s-au pronunţat şi comisarul pentru justiţie Frattini, şi reprezentanţii grupului europarlamentar popular. Tot pentru ea a luat poziţie şi ambasadorul american la Bucureşti.

De la cine va veni ajutorul anti Băsescu?

In ajutorul cui nădăjduiesc aşadar adversarii politici ai preşedintelui? Două deraieri de proporţii ale politicii externe româneşti dezvăluie rapid şi acest mister. Prima, cronologic, a fost tratatul cu Moscova încheiat de Ion Iliescu într-un moment în care Uniunea Sovietica se zvîrcolea pe patul de moarte. E suficient pentru a intui încotro bat, în conformitate cu originea lor ideologică, PSD şi aliaţii sai.

A doua e cel puţin la fel de gravă. Ea s-a petrecut recent în spatele şi în pofida şefului statului şi a prerogativelor sale strategice, defensive şi politice externe propunînd, fara consultări prealabile cu ministrul de externe al României şi cu aliaţii occidentali, retragerea intempestivă a trupelor române din Irak.

Bruscarea SUA si încercarea de repoziţionare a României pe o linie antiatlantică evocă într-un mod fatal discursul antiamerican al preşedintelui Rusiei, care, odată rostit la Muenchen, a fost interpretat ca declarînd redeschis războiul rece. In acest context realinierea conjunctural-oportunistă a politicii externe românesti, virtual materializată prin demiterea fără motiv a lui Mihai-Razvan Ungureanu e o tentativa străvezie (dar nu lipsită de oarecare succes) de a mobiliza sprijinul stîngii europene.

Poziţia socialiştilor europeni şi efectele acesteia

Mesajul transmis de socialiştii europeni, care pledează şi ei, vehement, în favoarea parteneriatului cu Rusia, întăreşte această impresie. Apărîndu-şi tovarăşii dîmboviţeni, socialiştii europeni au estimat ca nu PSD ar fi la originea crizei politice românesti şi ar "destabiliza România", ci „litigiul dintre premier şi preşedinte”.

O mai profundă reconsiderare a epocii Iliescu şi o mai atentă analiză a actualei scene româneşti aflate în continuare sub regia fostului activist PCR i-ar fi silit şi pe socialiştii apuseni să tragă altă concluzie. Una, care să contribuie la reducerea riscului tot mai acut al discreditării prea tinerei democraţii si al dezmembrării incipientului stat de drept românesc, a cărui aderare la Uniune sub privirile indulgente ale stîngii occidentale a permis, în fapt, declanşarea revanşei postcomuniste.

Dată fiind obnubilarea morală etalată de relativista stînga europeană deopotrivă faţă de totalitarismul islamist şi faţă de asumarea ororilor comuniste de către statele răsăritene, precum şi persistenţa ei în antiamericanism e greu să se aştepte mai binele din partea ei.

Speranţa ieşirii din himeră, în ciuda adversităţii oricăror televiziuni nu se mai poate înşuruba decît în conştiinţa civică a cetăţenilor români. Truman-Show se termină cu happyend. Tînarul manipulat se scutură de convenţii şi iese pur şi simplu din jocul delirant edificat în jurul sau.