1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Avioanele de lux şi proprietarii lor

Noile investiţii în Airbus A380 şi Boeing Dreamliner demonstrează că, în ciuda preţurilor piperate la carburanţi şi a dezbaterilor privind protecţia climei, cursele aeriene de lux sunt cerute în continuare.

default

Ca întotdeauna, miliardarii arabi sau ruşi preferă să se deplaseze în avioane de lux. Unele aeronave nu sunt însă proprietate personală, ci închiriate, iar firmele care oferă asemenea servicii prosperă pe zi ce trece.

Cei care apelează la companiile private nu trebuie să-şi facă griji că vor pierde avionul, explică Thomas Stillmann, managerul firmei "Windrose Air". Compania are o flotă micuţă, de doar 13 aeronave, care include atât jet-uri business cât şi avioane de lux. Printre clienţii de vază ai "Windrose Air" se numără vedete precum Angelina Jolie şi Kirk Douglas. O oră de zbor cu un avion închiriat costă 5000EUR.

"Noi oferim servicii în exclusivitate. Clienţii noştri ştiu exact cu cine călătoresc, iar pe timpul zborului încercăm să le împlinim orice solicitare în măsura în care se poate"

Dar nu numai vedetele apelează la aceste companii private, ci şi mulţi oameni de afaceri pentru că multor firme le rentează să închirieze un avion - susţine Stillmann.

"În prezent, la nivel internaţional, piaţa cunoaşte o dezvoltare fără precedent. Unele firme aşteaptă şi câte doi-trei ani până să-i poată fi livrat un avion. Listele de aşteptare la fabrici sunt foarte lungi"

Bani mulţi, pretenţii mari...

Flugzeug, Business Class mit Monitor

În oraşul Hamburg se află Lufthansa Technik. În halele companiei, avioanele de pasageri de capacitate mare sunt transformate în aeronave de lux contra unor sume de zeci de milioane de Euro. Accesul curioşilor în aceste spaţii este strict interzis. Aşa îşi doresc clienţii - explică Wilfried Kleist, şef al departamentului Lufthansa VIP. Cine sunt aceşti clienţi? Magnaţi ai petrolului, şefi de state şi guverne, oameni de afaceri.

"Suntem mulţumiţi atunci când clientul e mulţumit, dar am avut de câteva ori surpriza ca, în timp ce executam comanda, clientul să apară aici şi să ne spună că nu-i place, că vrea altceva" - adaugă Wilfried Kleist.

Urmarea? Totul se face de la capăt întrucât clienţii cu bani vor şi în timpul zborului luxul pe care-l au acasă. Cea mai importantă piesă este aşa-numitul "fotoliu regesc" - susţine Thorsten Schmidt, de la departamentul amenajări interioare VIP Lufthansa.

"Clientul ţine să aibă propriul fotoliu; un loc care să-i aparţină în exclusivitate"

În atelierele Lufthansa Technik din Hamburg se fac aeronave de lux de peste 40 de ani. Fiecare piesă de mobilier este unicat. O mare parte din aceste avioane ajung în ţările arabe şi Rusia.